Confidenţialitate


Tehnologia care le readuce viața aproape de normal


Tehnologia care le readuce viața aproape de normal

Tehnologia devine pe zi ce trece cea mai bună salvare a oamenilor care au suferit accidente și nu își mai pot folosi anumite părți ale corpului. Viitorul protezelor sunt brațele și picoarele robotice, care-i ajută pe cei care cred că nu mai au nicio șansă la o viață normală.

 

Tehnologia avansează într-un mod uimitor, cel puțin în sectorul medicinei. Acum câteva luni o echipă de cercetători au creat într-un laborator primul braț artificial, care poate fi folosit la fel ca unul natural.

Dar să lăsăm asta laoparte și vorbim despre lucruri mai robotice…SUNET..În ultimele două decenii, cercetătorii și inginerii din întreaga lume au încercat  de nenumărate ori să conecteze protezele la nervii membrului amputat. Asta pentru ca cel care beneficiază de invenție, să o poată controla ca și cum ar fi o mână sau un picior normal.

 

Cel mai bun exemplu este unul foarte recent. Erik Sorto, un bărbat paralizat, a reușit să bea o bere fără ajutor pentru prima oară după 13 ani. O echipă de cercetători i-au montat un braț robotic controlat doar cu ajutorul minții. Tot ce a trebuit să facă bărbatul a fost să se gândească, iar creierul a transmis informația brațului electric.

 

https://www.youtube.com/watch?v=lZgeb_HDb48

Un alt exemplu recent este al unui bărbat de 31 de ani care și-a pierdut capacitatea de a-și folosi picioarele din cauza unei boli neurologice. A reușit acum câteva zile să pășească din nou, în direct la o emisiune televizata, cu ajutorul unei mașinării asemănătoare cu corpul robotic al lui Iron Man.

 

 

 


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…