Confidenţialitate


Țările din UE, reacții diferite la introducerea pașaportului verde. Unele resping ideea, altele îl introduc luna viitoare


Țările din UE, reacții diferite la introducerea pașaportului verde. Unele resping ideea, altele îl introduc luna viitoare

Deși Comisia Europeană a anunțat înființarea așa zisei adeverințe de vaccinare anti-COVID sau care arată că cineva a trecut prin boală, în Europa nu toate țările sunt de acord cu emiterea acestui document.

Pe de o parte, țări precum Franța atrag atenția că doar 5% din polulația eligibilă din Uniune s-a vaccinat și nu este clar nici câtă vreme o persoană imunizată este rezistentă la boală, nici dacă și cât poate rămâne contagioasă.

Pe de alta parte, Austria s-a grăbit să anunțe deja că va introduce pașaportul verde de călătorie chiar de luna viitoare.

În acest moment, experții medicali europeni nu pot spune cu certitudine dacă o persoană vaccinată împotriva COVID mai poate fi contagioasă și pentru câtă vreme. Așa că, a o lăsa să intre într-o țară, fară testare, poate fi riscant.

Tățile din sudul Europei, care trăiasc în mare parte din turism, precum Grecia, par dispuse să accepte acest risc pentru a nu afecta dramatic economia.

Austria a anunțat chiar că în următoarele zile va emite procedurile pentru a începe introducerea, din aprilie, a certificatului digital de vaccinare prin care se doreşte deplasarea fără restricții și condiții în întreaga Uniune Europeană.

„Nu vom aștepta până ce această adeverință va fi implementată la nivelul Uniunii”, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz.

Certificatul de vaccinare și testare ar trebui să permită intarea călătorilor într-o țară fără a mai fi nevoiți să se testeze înainte sau fără a fi obligați să stea în carantină la sosire.

Dar fiecare stat va avea libertatea să-și stabilească propriile condiții de intrare a vizitatorilor.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează