Confidenţialitate


Tăriceanu, ALDE: Vor fi peste 240 de voturi pentru moţiunea de cenzură


Tăriceanu, ALDE: Vor fi peste 240 de voturi pentru moţiunea de cenzură

Liderul ALDE susține că, potrivit unor calcule,”vor fi bine peste 240 de voturi pentru moţiune, deci pentru căderea Guvernului”.

“Ce s-a întâmplat astăzi [miercuri – n.r] este o dovadă simplă, tangibilă, concretă, că într-adevăr, aşa cum spunea şi unul din liderii PSD-ului, şi-au pierdut majoritatea şi acest lucru s-a demonstrat la vot! Nu mai e nimic de comentat în plus… Eu am nişte colegi care au făcut calcule pe baza listelor de prezenţă şi de vot, pentru că s-au cerut la finalul şedinţei de astăzi, şi calculele indică că la moţiune vor fi bine peste 240 de voturi pentru moţiune, deci pentru căderea Guvernului”, a spus Călin Popescu Tăriceanu miercuri seară, invitat fiind la Digi24.

Senatorul a admis că au fost “defecţiuni şi surprize” în tabăra opoziției.

“Lipsa lui Barna, şi la alte formaţiuni, inclusiv la noi. Nu pot să nu recunosc lucrul acesta, dar cu toate astea, votul este cel pe care l-am văzut şi tendinţa mie mi se pare clară. Astăzi a fost evident o greşeală de apreciere a preşedintelui de şedinţă, a lui Florin Iordache, care nu şi-a dat seama care mai sunt raporturile de forţă şi a insistat în a impune programul pe care îl ştiţi, urma astăzi citirea moţiunii de cenzură şi sâmbătă votul”, a explicat el.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează