Confidenţialitate


Târg de sărbătoarea Sfântului Nicolae, la Muzeul Ţăranului


Târg de sărbătoarea Sfântului Nicolae, la Muzeul Ţăranului

Târgul de Sfântul Nicolae, la care şi-au anunţat participarea peste 60 de meşteri olari, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, iconari, cioplitori, din toate zonele ţării, se va desfăşura, de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

“Puteţi admira şi cumpăra: jucării, nuieluşe, măşti, ii, podoabe, scoarţe, străchini, icoane, pristolnice, blide, marame, chimire, curele, genţi, blidare, copăiţe, sărăriţe, piperniţe, găvane, lingurare, linguri, împletituri din pănuşi, oale, scăunaşe, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, clopoţei, zurgălăi”, potrivit muzeului bucureștean.

Sâmbătă, între orele 11.00 şi 17.00, vizitatorii târgului vor putea asista la o animaţie muzicală cu Fanfara Şarambel din Valea Mare, care va poposi în curtea Muzeului Ţăranului şi îi va bucura pe cei prezenţi la târg cu hore, sârbe şi bătute moldoveneşti.

Potrivit organizatorilor, nu vor lipsi nici bunătăţile, precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, şi nici tradiţionala ţuică.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească rafturile bibliotecii cu publicaţiile muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume, calendarul 2022 ori revista ‘Martor’.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei.

Accesul la eveniment se face pe baza certificatului verde, organizatorii invitând la respectarea normelor de distanţare şi la “responsabilitate faţă de sănătatea proprie şi a celorlalţi”.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează