Confidenţialitate


Nobel 2022: Svante Pääbo, câștigătorul premiului pentru Medicină. Expertul, unul dintre fondatorii paleogeneticii


Nobel 2022: Svante Pääbo, câștigătorul premiului pentru Medicină. Expertul, unul dintre fondatorii paleogeneticii

Sezonul Nobel 2022 a început. Luni, Svante Pääbo – un cercetător suedez specializat în domeniul geneticii evoluționiste – a primit premiul pentru Medicină.

Expeertul este unul dintre fondatorii paleogeneticii, o disciplină care folosește metodele geneticii pentru a studia oamenii timpurii și alte populații străvechi.

Premiul pentru Fizică va fi dezvăluit marți.  Vor urma laureații pentru Chimie (miercuri), Literatură (joi), Pacea (vineri) și Economie (luni).

Premiul Nobel pentru Pace din acest an ar putea condamna războiul din Ucraina prin recunoaşterea meritelor unor oponenţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, ale voluntarilor care au ajutat civili sau ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care este considerat unul dintre favoriţi, relatează agenţia Reuters.

Anul trecut, jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov, care au înfruntat mânia autorităţilor din Filipine şi Rusia pentru a dezvălui corupţia şi abuzurile conducerii, au câştigat amândoi premiul pentru Pace, în semn de susţinere a libertăţii de exprimare, aflată în pericol în întreaga lume.

Citește și: Corbii de Piatră, biserica rupestră cu două altare | GALERIE FOTO

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează