Confidenţialitate


Sus cortina! ”Suflet vagabond”, o poveste neterminată despre viața celor aflați mereu pe drum, la ARCUB


Sus cortina! ”Suflet vagabond”, o poveste neterminată despre viața celor aflați mereu pe drum, la ARCUB

Spectacolul ”Suflet vagabond” deschide a doua parte a stagiunii 2015-2016 la Centrul Cultural București – ARCUB. Reprezentația are loc sâmbătă, 23 ianuarie, la ora 20.00, la sediul ARCUB din Strada Gabroveni (centrul istoric al Bucureștiului). Se va juca și duminică, 24 ianuarie, în aceeași sală.  Amănunte – joi, 21 ianuarie, în rubrica ”Sus cortina!”, la ora 16.50, la Europa FM.

„Beckett, Brâncuși, Hannah Arendt și Etel Adnan, George Enescu și Gibran, Nina Cassian, Cioran și Saint-­Exupéry, Victor Segalen, Marina Tsvetaeva și Rilke, Sebastiao Salgado, Rimbaud, Mozart, Doris Lessing, dar și alte suflete anonime… ne‐au dat smerenia și curajul să vă împărtășim crâmpeie de lume văzută dinspre partea celor care nu iubesc graniţele. Migraţie, imigraţie, exil… Depinde dincotro te uiţi: unii se exilează în propria lor ţară, alţii sunt mai aproape de propriile rădăcini cu cât străbat mai multe meridiane. Dar, prin ochii lor, lumea se vede mai vastă, mai pașnică, devine mai luminoasă când se lasă cucerită înţelept de metisajul culturilor”. Simona Măicănescu

”Suflet vagabond” este un scenariu imaginat de o actriță și un muzician: Simona Măicănescu și Alex Simu (Foto: ARCUB). Ideea acestui spectacol s-a născut în 2014 pe scena celei de-a XV-a ediții a Festivalului Cultural European din Alger, când cei doi artiști s-au hotărât să construiască împreună o poveste, a lor și a altor mii de oameni: povestea celor care călătoresc, umblă, aleargă întruna pentru că nu știu altfel să asculte lumea de azi. Muzicianul Alex Simu în dialog cu Iorgu Ianuși la ”Sus cortina!”:

Născut în București, Alex Simu are o carieră internațională impresionantă, începută în 1999. La 22 de ani s-a mutat în Olanda, apoi în Statele Unite ale Americii. A studiat la Conservatorul din Amsterdam și la Școala de Muzică din Manhattan-New York. Ulterior, a obținut o diplomă de Master în Jazz și a câștigat mai multe premii muzicale. Alex Simu a colaborat sau a inițiat proiecte în 37 de țări de pe toate continentele.

Suflet vagadbond

”Povestea noastră vă invită deci, să porniți cu noi la drum către spaţii negândite, fără limite sau prejudecăţi. Totul va fi atât de simplu: dumneavoastră și noi. Pe scenă, câteva valize – martorii călătoriilor trecute și viitoare – cărţi, instrumente de muzică, fotografii… Orice amprentă de cuvânt, de sunet sau privire, va rămâne, ca-ntotdeauna, un pretext pentru emoţii, pentru o nouă cugetare, sau doar un pas înainte spre senzaţii necunoscute.” Simona Măicănescu

Suflet

”Pe ţărmul unde ne vom întâlni, vă rugăm doar să daţi frâu liber sufletului. Lăsaţi-­l să se îmbrace cu noi culori nebănuite, să danseze dacă vrea, să uite o clipă de vechi tradiţii și culturi. Simona Măicănescu, Alex Simu – Alger, Amsterdam, București, Havana, Istanbul, Luxembourg, Paris, Stockholm, New York… Adresa permanentă: tot pe drum!!” Simona Măicănescu

Suflettt

 

Alex Simu, la ”Sus cortina!”:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Suflet-Vagabond_foto-Toma-Laptes3-1-1024x683

Echipa spectacolului ”Suflet vagabond”: Simona Maicanescu, Alex Simu / Elena Butică, Dan Basu

Foto: Toma Lapteș

Picturi: Anka Moldovan

Suflet-Vagabond_foto-Toma-Laptes-1024x683


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează