Confidenţialitate


”Sus cortina!” Oana Pellea – în ziua în care împlinește 54 de ani, joacă în premiera ”Efectul razelor gamma asupra Crăițelor Lunatice”


”Sus cortina!” Oana Pellea – în ziua în care împlinește 54 de ani, joacă în premiera ”Efectul razelor gamma asupra Crăițelor Lunatice”

Un om cald, mereu disponibilă să ne vorbească despre teatru, despre cunoaștere și despre spectacolele sale. Oana Pellea, la 54 de ani. Și în această seară va fi pe scenă, la Teatrul Metropolis, într-un spectacol pe care îl dedică actriței Olga Tudorache (foto: Alex Cornu, Oana Pellea).

***

Premiera oficială a spectacolului ”Efectul razelor gamma asupra Crăițelor Lunatice”, după un text de Paul Zindel, este programat vineri, 29 ianuarie, la ora 19.30, în Sala Mică a Teatrului Metropolis. Această nouă sală a fost inaugurată (joi, 28 ianuarie) cu prilejul spectacolului regizat de Mariana Cămărășan, cu Oana Pellea, Alexandrina Halic, Florina Gleznea și Cristina Casian în distribuție.

Oana Pellea îi dedică acest spectacol marii actrițe Olga Tudorache, retrasă de pe scenă, care în urmă cu aproape patru decenii a jucat în această piesă.

Acum 39 de ani Olga Tudorache a strălucit în ”Efectul Razelor Gama asupra anemonelor”! Astăzi încă se mai vorbește despre acea montare și despre magistrala interpretare. Mă înclin în fața excepționalului artist și în fața fabulosului Om ce poartă numele Olga Tudorache. Domnia sa face parte din patrimoniul Culturii Române și din patrimoniul meu sufletesc. Oana Pellea

“Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par și că foarte repede omul își dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost și am rămas o mare timidă”. Este o replică a Olgăi Tudorache, ce o inspiră pe Oana Pellea:

Și eu sunt timidă, doamna Olga… dar îmi iau curajul de a spune public: Doamnă, vă iubesc. Vă admir și vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați și ne-ați dăruit tuturor prin arderea vieții și talentului dumneavoastră. Dedic acest spectacol Doamnei Olga Tudorache. Oana Pellea

Cea mai cunoscută piesă a lui Paul Zindel, “Efectul Razelor Gamma asupra Crăițelor Lunatice” , este o dramă autobiografică inspirată din viața autorului, pusă în scenă în toată lumea. La noi, este celebră montarea din 1977, în regia Cătălinei Buzoianu, pentru Televiziunea Română, cu Olga Tudorache în rolul principal.

Noua punere în scenă, de la Teatrul Metropolis, poate fi văzută și în serile de 7 & 12 februarie.


 

Oana Pellea despre Amza Pellea și decizia sa de a se îndrepta spre Teatru:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Oana Pellea despre spectacolul ”N(aum)”, jucat în mai multe orașe din țară, inclusiv în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu din 2015:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Trei zile de doliu național în Spania, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața 68 de oameni…

De ce vrea ministrul Sănătății audit la CNAS. Alexandru Rogobete acuză nereguli la plata facturilor către spitale: „prima…

Alimentele viitorului: 67% dintre români spun că nu sunt suficient de informați, arată un studiu al Comisiei Europene

SONDAJ: Care sunt cele mai de interes teme pentru tinerii europeni. Pacea, securitatea și locurile de muncă, pe…

CSM a publicat indemnizaţiile judecătorilor, după decizia recentă a CEDO. Cât câștigă un judecător în funcție de vechime…

Piața Victoriei. Cât de aproape este sistemul de sănătate de un blocaj? Invitat este ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

PNL acuză PSD că evită dezbaterea despre situația financiară a țării. Ce reproșează liberalii | AUDIO

Black Friday 2026: cum să te ferești de fraude online. Sfaturile DNSC pentru cumpărători | AUDIO

Forumul Mobilității Sustenabile 2026, pe 12 noiembrie, la București. Inteligența artificială și viitorul industriei auto, pe agendă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează