Confidenţialitate



Suceava: Noi percheziții în dosarul „fabrica de permise”. Sunt vizați angajați ai unei școli de șoferi | AUDIO


Suceava: Noi percheziții în dosarul „fabrica de permise”. Sunt vizați angajați ai unei școli de șoferi | AUDIO

Noi percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava după cele din noiembrie 2020, când mai multe persoane au fost puse sub acuzare pentru fapte de corupție. Acțiunea de acum vizează mai mulți suspecți, inclusiv angajați ai acestei instituții, care ar fi măsluit examene de obținere a permisului de conducere.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nu mai puțin de 18 percheziții s-au derulat în cursul zilei de miercuri în cadrul a trei dosare penale aflate în lucru la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Sunt vizate 16 persoane, iar infracțiunile pentru care se derulează cercetări sunt de dare de mită și trafic de influență.

Suspecții din aceste dosare de corupție urmau să fie duși la audieri la parchet, iar la final procurorii vor stabili ce măsuri se impun față de ei. Este a doua descindere a anchetatorilor la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava.

În noiembrie 2020 mai mulți angajați ai acestei instituții au fost ridicați în dosarul numit „fabrica de permise”, iar o parte dintre ei au stat luni bune în arest preventiv. Printre cei puși sub acuzare la acea vreme se numărau și doi foști șefi ai instituției, care între timp au fost trimiși în judecată. Până în prezent, în nici unul din cele șase dosare aflate pe masa judecătorilor nu s-a dat vreo soluție. În schimb, sunt mai multe persoane care și-au recunoscut faptele și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Suceava și au primit pedepse cu suspendare.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Percheziții în București și în 12 județe la persoane suspectate că falsificau permise auto și documente de identitate


Ultimele stiri
Taxe mai mari pentru turiștii care vor să viziteze parcurile naționale din Statele Unite. Cât va costa un…

STUDIU: Adolescenții preferă să discute cu chatboturile anumite probleme de sănătate mintală decât să ceară ajutorul unui specialist…

Cum ne îmbrăcăm de sărbători: Ce spun despre noi culorile pe care le purtăm | GALERIE FOTO

Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…