Confidenţialitate


SUCEAVA: Pelerinaj la sicriul defunctului arhiepiscop Pimen


SUCEAVA: Pelerinaj la sicriul defunctului arhiepiscop Pimen

La Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, sute de oameni au stat la coadă, chiar și timp de mai multe ore, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care a condus biserica din Bucovina în ultimii 30 de ani.

Sicriul cu trupul arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, răpus de infecția cu noul coronavirus, a fost depus miercuri seară.

Sute de credincioși, fețe bisericești, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene au trecut pe la sicriul Părintelui Arhiepiscop Pimen, depus în Catedrala Arhiepiscopală cu hramul “Sf. Gheorghe” din Mănăstirea “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

În semn de prețuire, ei au depus buchete și coroane de flori și au păstrat un moment de reculegere.

Pelerinajul început miercuri seară, când a ajuns la Suceava sicriul cu trupul prelatului a continuat joi și se va sfârși vineri, înainte de slujba de înmormântare.

Traseul urmat de cei veniți să-i aducă un ultim omagiu a fost organizat de conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu reprezentanții jandarmilor, ca un circuit special, pentru a se evita apropierea socială.

Slujba de înmormântare va avea loc vineri, de la ora 12:00, iar mai apoi trupul neînsuflețit va fi transportat la Mănăstirea Sihăstria Putnei, acolo unde arhiepiscopul Pimen și-a pregătit locul de veci.

Pe drumul dintre Suceava și Putna se așteaptă ca mii de credincioși să-i aducă un ultim omagiu și să salute cortegiul funerar.

 


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează