Confidenţialitate


SUA, pregătite să apeleze la rezervele de petrol


SUA, pregătite să apeleze la rezervele de petrol

Administrația Trump se declară dispusă să apeleze la rezervele de petrol destinate situațiilor de urgență dacă este necesar, după ce producția din Arabia Saudită a fost puternic afectată de mai multe atacuri cu drone comise sâmbătă, relatează Mediafax, citând Reuters.

Secretarul pentru Energie al SUA, Rick Perry, “este pregătit să aloce resurse din rezervele strategice de petrol dacă este necesar pentru a preveni perturbarea piețelor ca urmare a acestei agresiuni”.

Agenția internațională pentru Energie monitorizează cu atenţie situaţia din Arabia Saudită. “Suntem în contact cu autorităţile saudite şi cu principalii producători şi consumatori. Deocamdată, pieţele sunt aprovizionate bine din amplele stocuri comerciale”, a transmis IEA.

Două rafinării de petrol din Arabia Saudită, între care cea mai mare unitate procesatoare de ţiţei a lumii, au fost, sâmbătă, ţinte ale unui atac cu drone.

Producția și exporturile au fost serios perturbate, potrivit BBC.

Rafinăriile aparțin companiei Aramco, deținută de guvernul saudit.

Atacul a fost revendicat de rebeli yemeniți Houthi, care susțin politicile regimului iranian.

În schimb, Arabia Saudită și Occidentul sprijină actuala Putere din Yemen.

SUA acuză, de altfel, Teheranul de implicare.

Tensiunile dintre americani și iranieni s-au acutizat în timpul președinției lui Donald Trump. Liderul de la Casa Albă și-a retras țara din acordul prin care Teheranul se angajase să își reducă activitățile nucleare, pe motiv că înțelegerea, parafată în timpul administrației Obama, a fost permanent încălcată.

După atac, în zona rafinăriilor au fost mobilizate impresionante forțe de securitate.

Deși nu au fost raportate victime, la fața locului se aflau numeroase ambulanțe.

Arabia Saudită este cel mai mare exportator mondial de petrol.


Ultimele stiri
Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează