Confidenţialitate



Studiu: Copiii stau până la 5 ore pe zi pe calculator sau telefon


Studiu: Copiii stau până la 5 ore pe zi pe calculator sau telefon

În România, un copil din 7 are și telefon și calculator. Iar timpul petrecut pe aceste dispozitive crește odată cu vârsta.

La 5 ani, copiii stau cel puțin 3 ore pe calculator zilnic, iar în adolescență, petrec 5 ore cu ochii în telefon sau tabletă, arată un studiu publicat de Bitdifender.

Specialiștii atrag atenția asupra pericolelor la care sunt expuși cei mici.

Băieții petrec mai mult timp decât fetele în fața calculatorului, în special după vârsta de 10 ani, când sunt din ce în ce mai atrași de tehnologie și de jocurile pe calculator – reiese din studiul publicat de compania Bitdifender.

După vârsta de 12 ani, adolescenții renunță treptat la calculator și folosesc mai mult telefonul. Folosirea excesivă a acestor dispozitive poate avea însă consecințe negative asupra dezvoltării fizice și emoționale a copilului, spun specialiștii.

Reprezentanții Bitdifender le recomandă părinților să nu îi lase complet nesupravegheați pe cei mici în fața calculatorului.

Unul din trei vizitatori ai site-urilor cu conținut pornografic este minor, iar datele Organizației Salvați Copiii arată că un copil din doi a fost hărțuit recent în mediul online. Părinții sunt sfătuiți să amplaseze calculatorul într-un loc unde monitorul poate fi observat cu ușurință, trebuie să se asigure că toți prietenii virtuali ai copilului sunt persoane reale, pe care le cunosc, iar până la vârsta de 14 ani, cei mici nu ar trebui să aibă un profil persoanl public, pe rețelele de socializare.

Foarte important: calculatorul și telefonul nu vor fi niciodată folosite ca mjloace de a-i ține ocupați pe cei mici și trebuie să existe mereu un echilibru între timpul petrecut pe aceste dispozitive și cel dedicat altor activități, cum ar fi jocurile în aer liber.

 


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…