Confidenţialitate


Studiu: Copiii născuţi, după 1987 din părinţi radiaţi la Cernobîl, nu prezintă modificări ale ADN


Studiu: Copiii născuţi, după 1987 din părinţi radiaţi la Cernobîl, nu prezintă modificări ale ADN

Copiii ai căror părinţi au fost expuşi radiaţiilor de la Cernobîl, înainte ca ei să fie concepuţi, nu au fost afectaţi şi nu prezintă modificări ale AND-ului. Este concluzia unui studiu publicat de revista Nature şi realizat de Institutul naţional al cancerului din Statele Unite ale Americii, de la Maryland. Rezultatele au fost făcute publice cu câteva zile înainte de împlinirea a 35 de ani de la explozia de la central nuclear de la Cernobîl, oraş aflat în 1986 în Uniunea Sovietică.

Este primul studiu care a examinat genele copiilor ai căror părinți au participat la curățarea zonei după accidentul nuclear.

Participanților, toți concepuți după dezastru și născuți între 1987 și 2002, li s-au făcut teste genetice. Concluzia a fost că nu au fost constatate mutații care să poată fi asociate cu expunerea unui părinte. Chiar dacă, în anumite cazuri, au fost expuneri de lungă durată.

Echipa de cercetare a recrutat familii întregi, astfel încât oamenii de știință au putut compara ADN-ul mamei, a tatălui și al copilului.

Oamenii de știință spun că efectul radiațiilor asupra corpului unui părinte nu are niciun impact asupra copiilor pe care părintele îi concepe în viitor.

O altă concluzie este că nu există nici o diferenţă între cancerul tiroidian cauzat de radiaţiile de la Cernobîl şi orice alt tip de cancer tiroidian şi că acesta poate fi tratat la fel, indifferent de cauza care l-a provocat.

Pe 26 aprilie, acum 35 de ani, a avut loc cea mai mare catastrofă nucleară din istorie, care a lăsat în urmă cel puțin 60.000 de morți. Efectele în timp ale dezastrului au afectat până la 5 milioane de persoane, potrivit estimărilor.

  • Liliana Nicolae

Ultimele stiri
Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează