Confidenţialitate


STS a implementat tehnologia care permite localizarea apelurilor de urgență


STS a implementat tehnologia care permite localizarea apelurilor de urgență

Cetățenii care sună la numărul de urgență 112 de pe smartphone beneficiază de tehnologia Advanced Mobile Location (AML), facilitate implementată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), împreună cu operatorii de telefonie mobilă și în parteneriat cu Google și Apple.

Această tehnologie permite transmiterea către Sistemul 112 a coordonatelor geografice asociate locului din care se sună, exclusiv pe durata apelului de urgență și nicidecum în alte condiții.

Sistemul nu funcționează pe telefoane fără cartelă SIM sau pe cele care au nivelul bateriei mai mic de 10%.

AML vine și în sprijinul persoanelor cu dizabilități de auz și/sau vorbire care trimit SMS la 113 de pe telefoanele cu sistem de operare Android.

Facilitatea AML, dezvoltată și pusă gratuit la dispoziția serviciilor de urgență, în scopul sprijinirii utilizatorilor de smartphone în situații de urgență, nu necesită instalare de componente sau aplicații suplimentare și are o acuratețe de ordinul metrilor/zecilor de metri.

Implementarea s-a realizat în strânsă legătură cu marii operatori de telefonie mobilă din România, care au efectuat lucrări în infrastructurile proprii, pentru a facilita transmiterea informațiilor AML către serviciul de urgență.

Condițiile obligatorii pentru furnizarea informațiilor de localizare prin serviciul ELS/AML sunt: telefonul trebuie să includă sistemul de operare Android, începând cu versiunea OS 4.0 sau superior şi să aibă Serviciile Google Play instalate; utilizatorul să nu fi optat în prealabil la dezactivarea serviciului ELS, din setările de localizare ale telefonului său; telefonul trebuie să fie înregistrat într-o rețea mobilă din România, cu acces la servicii de SMS și/sau internet; telefonul trebuie să aibă integrate funcțiile de GPS şi WiFi.

ELS nu funcționează pentru telefoanele care nu au cartela SIM introdusă sau care au cartele SIM cu servicii inactive; nu funcționează dacă telefonul este setat pe modul avion; nu funcționează pentru telefoanele cu nivelul bateriei sub 10%.

Serviciul ELS se va activa doar la apelarea numărului 112, respectiv la transmiterea de mesaje la numărul 113 destinat persoanelor cu dizabilități de auz și/sau vorbire, în restul timpului fiind inactiv, fără a consuma baterie.

Pe iPhone, AML nu funcționează pentru telefoanele care nu au cartela SIM introdusă sau care au cartele SIM cu servicii inactive; la transmiterea de mesaje de urgență către serviciul SMS 113.

La acest moment, recepționarea coordonatelor geografice prin tehnologie AML nu este disponibilă pentru apelanţii care se află în roaming internaţional, precum și pentru cei care nu au semnal în rețeaua proprie (roaming naţional).

În cadrul Serviciului 112 din România sunt implementate mai multe tipuri de localizare: Cell ID/Sector ID, AML, APEL 112, Geolocation 112.
Localizarea primară – Cell ID/Sector ID folosește datele transmise de celula de telefonie mobilă ce deservește apelantul la momentul inițierii apelului și indică o arie orientativă, sub forma unui sector de cerc.

Această arie poate fi cuprinsă între zeci de metri pătrați și zeci de kilometri pătrați.

Pentru localizarea de tip AML se reduce suprafața la un cerc cu raza de câţiva metri/câteva zeci de metri.

Conform Asociaţiei Europene a Numărului de Urgență 112 (EENA), soluția de localizare AML este funcțională în 19 țări: Austria, Belgia, Danemarca, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Islanda, Lituania, Mexic, Moldova, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Slovenia, Statele Unite, Suedia și UK.


Ultimele stiri
Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează