Confidenţialitate


Ştirile zilei de 11 decembrie 2015 în 30 de secunde – VIDEO


Ştirile zilei de 11 decembrie 2015 în 30 de secunde – VIDEO

Europa FM prezintă cele mai importante ştiri ale zilei de vineri, 11 decembrie, într-un rezumat video de 30 de secunde:

REȚINUT – Nepotul regelul Carol al II-lea, Paul Lambrino, a fost reținut într-un dosar al retrocedărilor ilegale cu un prejudiciu estimat la aproape 136 de milioane de euro.

ALȚI INCULPAȚI – În același dosar, omul de afaceri Remus Truică a fost plasat în arest la domiciliu. Dan Andronic, director al Evenimentului Zilei, se află sub control judiciar.

DAREA ÎN PLATĂ – BNR îi cere președintelui să retrimită Parlamentului sau să conteste la Curtea Constituțională legea care le permite datornicilor să cedeze imobilele ipotecate și să scape de credite.

SALARIUL MINIM – Marile organizații sindicale încearcă să-l convingă pe premierul Cioloș să majoreze salariul minim pe economie la 1,200 de lei.

ATENTATE – Mai bine de 50 de persoane au murit şi alte 80 au fost rănite în Siria, într-un triplu atentat cu maşini-capcană.

 

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează