Coaliția de guvernare ar trebui să stabilească mâine ce plafoane vor fi stabilite pentru ca populația să nu plătească sume…
Condiţiile de la baza militară din Cincu, unde se află Grupul de Luptă NATO, vor fi complete până la sfârşitul…
În Statele Unite, democrații și republicanii se confruntă, marți, în așa-numitele alegeri la jumătate de termen. Peste 40 de milioane…
Atitudinea lui Lucian Bode în contextul acuzațiilor de plagiat și a verificării realizate de Universitatea Babeș-Bolyai arată o „suficiență crescută…
Marian Popescu – expert în etică academică, fondatorul Centrului pentru Integritate Academică al Universității din București și coordonatorul Comisiei de…
Aflat la summitul mondial din stațiunea egipteană Sharm El-Sheikh, președintele Klaus Iohannis a invocat exemplul propriei țări pentru a justifica…
Liberalii vor propune Coliției ca majorarea pensiilor să fie de 15%, dacă bugetul va permite, a anunțat premierul Nicole Ciucă…
Percheziţii la proprietăţile unei femei cercetată pentru înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii. Conform procurorilor, pentru a se…
Bugetarii care se ocupă de proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile, inclusiv cele prevăzute în Planul Național de Redresare și…
Unul din patru europeni își descrie situația financiară ca fiind „precară”, iar mai mult de jumătate dintre ei se așteaptă…
În urma acuzațiilor de incompatibilitate și conflict de interese aduse de ANI, Clotilde Armand a transmis pe Facebook că „un…