Confidenţialitate


Președintele Iohannis, la COP27: Războiul din Ucraina nu ar trebui să ne distragă atenţia de la schimbările climatice


Președintele Iohannis, la COP27: Războiul din Ucraina nu ar trebui să ne distragă atenţia de la schimbările climatice

Aflat la summitul mondial din stațiunea egipteană Sharm El-Sheikh, președintele Klaus Iohannis a invocat exemplul propriei țări pentru a justifica necesitatea eforturilor în lupta cu schimbările climatice.

“Vremurile pe care le trăim sunt cele mai dificile în decursul unei generaţii. Ne confruntăm cu un război pe continentul european care are efecte globale, insecuritate energetică, penurie alimentară şi instabilitate economică. Acestea, însă, nu ar trebui să ne distragă atenţia de la schimbările climatice. Dimpotrivă, limitarea schimbărilor climatice este esenţială pentru abordarea multora dintre aceste provocări şi pentru protejarea bunăstării generaţiilor prezente şi cele viitoare. Schimbările climatice nu sunt un concept abstract, ci o realitate cotidiană, cu consecinţe asupra sănătăţii umane, a naturii şi a economiei. Ţara mea, România, s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă, cu implicaţii negative asupra alimentării cu apă, a producţiei hranei şi a generării de electricitate. Aşadar, eforturile de adaptare sunt cruciale pentru creşterea rezilienţei atât a societăţilor, cât şi a ecosistemelor care se confruntă cu riscuri climatice”, a declarat liderul de la Cotroceni.

Potrivit lui, România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte limitarea schimbărilor climatice şi angajamentul comun de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră.

“Trebuie să asigurăm o tranziţie climatică ordonată, cu multiple beneficii: investiţii în cercetare-dezvoltare-inovare, dezvoltarea economiei verzi şi crearea de locuri de muncă. În plus, accesul la energie la preţuri accesibile poate fi asigurat prin investiţii în capacităţi de producţie a energiei cu emisii reduse de carbon, în reţele energetice reziliente şi prin asigurarea unui cadru de reglementare adecvat pentru energiile regenerabile. Costul lipsei de acţiune în domeniul climei depăşeşte cu mult costul acţiunii. Schimbările climatice generează pierderi şi daune economice şi non-economice în întreaga lume. Cei mai puternici aliaţi pe care îi avem în lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cetăţenii noştri. Trebuie să îi pregătim şi să le dăm putere pentru a face faţă acestei lupte. Tinerii din România sunt foarte motivaţi să acţioneze în ceea ce priveşte limitarea schimbărilor climatice, iar această dedicare ar trebui să reprezinte pentru noi toţi o sursă de inspiraţie. Cred cu tărie în puterea educaţiei de a genera un comportament prietenos cu clima. Sistemele de educaţie şi de cercetare trebuie să fie mai bine aliniate la obiectivele climatice şi să îi înzestreze pe cetăţenii noştri, în special pe tineri, cu competenţele necesare într-o economie şi o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon. Aştept cu nerăbdare un rezultat cuprinzător al COP27. În încheiere, vă invit să lucrăm împreună în acest sens, cu dăruire şi hotărâre”, a adăugat şeful statului.

“Preşedintele Klaus Iohannis sprijină efortul global de combatere a cauzelor şi a efectelor schimbărilor climatice, perspectivă care va fi subliniată şi în dezbaterile prilejuite de acest eveniment care se desfăşoară la cel mai înalt nivel, în prezenţa a peste 100 de şefi de stat şi de guvern. Totodată, la COP27 sunt aşteptaţi numeroşi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale, ai societăţii civile, mediului academic şi de afaceri. În cadrul Summitului, preşedintele României va susţine Declaraţia Naţională şi va participa la întâlniri multilaterale şi bilaterale care vizează promovarea cercetării şi inovării pentru a susţine acţiunile climatice, securitatea alimentară, comunităţile vulnerabile, adaptarea la schimbările climatice şi răspunsul eficient la situaţii de urgenţă generate de schimbările climatice”, a transmis, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a avertizat că “ne aflăm pe o autostradă spre iadul climatic, cu piciorul pe accelerație. Omenirea cooperează sau piere”, având de ales între ”solidaritate” în lupta împotriva modificărilor climatice şi ”o sinucidere colectivă”, consideră Antonio Guterres.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că valurile de caniculă din acest an au ucis peste 15.000 de persoane în Europa. 

Luni şi marţi, în jur de 120 de șefi de state și guverne se adresează în cadrul summitului din Egipt. Ulterior, timp de două săptămâni delegaţii conferinţei vor negocia un acord, relatează BBC.


Ultimele stiri
Vrancea: Bebeluș de 11 luni, la volan pe un drum public. Polițiștii au deschis un dosar penal |…

Instanța Supremă i-a suspendat temporar activitatea unei firme din Constanța, acuzate că îngropa deșeuri

„The book was better”: de ce avem impresia că adaptarea cinematografică nu se compară cu lectura?

Când pasiunea devine venit: trebuie să ne transformăm hobby-urile în surse de venit?

De ce ascultăm aceeași melodie de zeci de ori, până când nu o mai suportăm?

7000 de lei amendă pentru echipajul de ambulanță din Bacău care a oprit să cumpere pepeni, în timp…

România evită retrogradarea, potrivit evaluărilor agenției Moody’s| Adrian Negrescu: ,,Suntem la un pas de retrogradare în următoarele 18-20…

O dronă a explodat în Bulgaria, la 100 de metri de granița cu România| MApN: radarele nu au…

Unde dispar vrăbiile din orașe?

Agenția de evaluare financiară Moody`s a menținut ratingul României la „Baa3”, cu perspectivă negativă. Țara noastră a evitat…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează