Ministrul Educației, Adrian Curaj, participă la dezbaterea privind situația din învățământul românesc, care va avea loc în plenul Camerei Deputaților,…
Grupul PSD din Senat se întâlnește, luni, la ora 14 cu deputatul PNL Daniel Zamfir – inițiatorul legii dării în…
Aseară,în ultima etapă, echipa lui Marius Șumudică a remizat 1-1 cu a 2-a clasată, Dinamo. Alb-roșii au jucat în 10…
Atacantul de 18 ani al lui Manchester United, promovat de Luis van Gaal, a debutat în Premier League cu două…
La Hollywood, s-au decernat premiile Oscar, cele mai importante distincții ale cinematografiei. Spotlight a fost desemnat cel mai bun film.…
În regia mexicanului Alejandro González Iñárritu, filmul “The Revenant” este considerat marele favorit la gala premiilor Oscar, cele mai importante distincţii ale…
Părinţii vor completa cererile tip de înscriere, online sau vor depune la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor.…
Am putea merge cu metroul diun București până la aeroportul Henri Coandă din Otopeni în 2020 doar într-o variantă foarte optimistă.…
Protest inedit la Arad. Mai mulţi localnici au plantat, în weekend, copaci în gropile unui drum judeţean, nemulţumiţi că autorităţile…
Pe lângă cele mai bune pelicule, cei mai buni actori, prezentările de pe covorul roși și cele mai interesante ținute…
Primarul Londrei le cere solicită miniştrilor britanici să se alăture campaniei sale care militează pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea…