Pentru echipa României la Eurovision, ultima zi de aprilie a fost ziua primei repetiţii la B&W Hallerne din Copenhaga.
Pe bază de apă și dioxid de carbon, combustibilul regenerabil pentru aeronave a fost obţinut folosindu-se lumina concentrată ca sursă…
Șeful Pentagonului Chuck Hagel a ordonat să se revizuiască tipul de coafuri în armată, după ce a primit un val…
Creatorii de modă italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au fost condamnaţi miercuri de Curtea de Apel din Milano la…
Piesa este extrasă de pe albumul 'Club de Mandinga', iar lansarea vine la scurt timp după ce Mandinga a lansat…
Informația a apărut în publicația franceză Gala care precizează că relația celor doi a fost ținută secretă vreme de peste…
Mulți nu sting lumina până nu află ultimele noutăți de pe Facebook, Twitter sau WhatsApp. Dar specialiștii atrag atenția că…
Valentin Chirilă, în vârstă de 29 de ani, din București, este marele câștigător al acestei luni la concursul Hitul cu…
Delegaţia României la Eurovision a ajuns, marţi noapte, la Copenhaga, după o conferinţă de presă organizată de TVR chiar la…
James Kottak, toboşarul trupei germane Scorpions, a fost condamnat la o lună de închisoare în Dubai.
Richard Gere a primit felii de pizza de la o turistă care l-a confundat cu un cerşetor.