Confidenţialitate


Steaua pune în vânzare bilete pentru partida de inaugurare a stadionului Ghencea


Steaua pune în vânzare bilete pentru partida de inaugurare a stadionului Ghencea

Pe 7 iulie se inaugurează stadionul Ghencea, cu meciul Steaua – OFK Belgrad.

Steaua a ales echipa OFK Belgrad pentru primul meci pe noua sa arenă, deoarece şi vechiul stadion a fost ianugurat, în 1974, printr-o partidă amicală cu aceeaşi formaţie.

7 iulie 2021, o zi istorică pentru Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Odată cu meciul prin care arena Steaua se va inaugura, vom avea ocazia de a sărbători împreună cu suporterii și iubitorii clubului roș-albastru, 74 de ani de istorie dar și 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni”.

”La 47 de ani distanță, echipa de fotbal care a inaugurat vechiul stadion Steaua, reintră pe teren, de această dată într-o arenă nouă, strălucitoare, o arenă a secolului XXI! Inaugurarea noului stadion al clubului militar, va avea loc miercuri, 7 iulie 2021, ora 19.15, printr-un meci de fotbal ce rescrie istoria, în compania echipei OFK Belgrad”, scrie CSA Steaua.

Un bilet la peluză costă 15 lei, la Tribuna II, 25 de lei, la Tribuna I, 40 de lei. Cei care nu pot veni pe stadion pot cumpăra un bilet virtual de sustinere, ce costă 10 de lei.

Pentru acest meci, biletele puse în vânzare sunt în limita a 50% din capacitatea stadionului. Pentru suporteri, biletele se vor comercializa şi la intrarea în Complexul Sportiv Ghencea si online.

Echipa de fotbal a CSA Steaua a promovat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut.

Stadionul Ghencea a început renovarea in 2016.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…