Confidenţialitate


Steag roșu în sudul litoralului. Turiștii ignoră avertismentele


Steag roșu în sudul litoralului. Turiștii ignoră avertismentele

O nouă zi cu intervenţii la limită pe litoral, mai ales din cauza curenților foarte puternici. În tot sudul litoralului este arborat steagul roşu, dar mulţi turişti ignoră interdicţia. Salvamarii avertizează că marea va rămâne agitată pentru încă două zile cel puțin.

În sudul litoralului, steagul roșu – care interzice scăldatul în mare – este arborat de mai bine de o săptămână. Astăzi dimineață, se mai potolise, iar salvamarii puseseră steagul galben, care le permite doar înotătorilor experimentați să treacă dincolo de geamandură. Vântul s-a pornit însă din nou și după-amiază va fi și mai puternic. S-a arborat din nou steagul roșu. Nu sunt valurile atât de înalte cât sunt curenții de puternici.

Turiștii nu ascultă însă de avertismentele salvamarilor. De dimineață, la Olimp, unei turiste în stare de ebrietate i s-a făcut rău după ce a intrat în apă. Au venit repede salvamarii, au scos-o în ultima clipă. O ambulanță a transportat-o la spitalul din Mangalia.

Salvamarii spun că marea va fi agitată cel puțin încă două zile de acum încolo și le recomandă turiștilor să nu se avânte în larg. 19 persoane au murit înecate în mare de la începutul sezonului estival.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează