Confidenţialitate


Spitalul Municipal Mangalia, scos la vânzare pe internet


Spitalul Municipal Mangalia, scos la vânzare pe internet

Spitalul Municipal Mangalia a fost scos la vânzare pe un site de comerț online.

Proprietarul imobilului cere 2,5 milioane de euro pe teren și clădirea în care funcționează mai multe secții. Cu banii obținuți pe amplasamentul de pe malul mării, va fi construit hotel de lux.

Pediatria şi Maternitatea din curtea Spitalului Mangalia sunt scoase la vânzare.

Suprafața de 7.000 mp de pe malul mării a fost revendicată și câștigată în instanță de Crucea Roșie, în 2017.

Pentru că nu a putut plăti onorariul, Crucea Roșie a fost executată silit. Terenul a fost scos la licitație și câștigat de o persoană din Argeș, care, prin decizia judecătorilor, are o obligație contractuală, spune managerul spitalului, Alina Dan:

„Se stipulează că indiferent de cine va fi proprietarul acestei clădiri, acestui imobil, au obligația să păstreze activitatea medicală timp de 10 ani de zile”. 

Spitalul Municipal aparține Primăriei Mangalia. Legea spune că proprietarul poate solicita autorității locale care îl folosește, o chirie. Primăria susține însă că suma de aproape 10.000 de euro, pe lună, cerută de proprietar este prea mare.  Municipalitatea este deja ingrijorată declară consilierul local Ozghiun Menabit:

“Dacă mâine, noul proprietar se duce la ENEL și face contract pentru electricitate pe numele lui, vine și închide furnizarea energiei electrice pe motiv că el nu vrea să plătească ceea ce consumă spitalul”. 

Spitalul Municipal Mangalia, care acum este suport COVID,  deservește toți pacienții din sudul litoralului. Primăria își propune să construiască un nou spital în apropierea celui existent, dar proiectul este de durată.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează