Confidenţialitate

Spitalul „Dăruiește Viață” se va deschide în septembrie 2023. Oana Gheorghiu: „Are un bloc operator nou, complet în sticlă, pentru a asigura prevenirea infecțiilor nosocomiale” | VIDEO

România în Direct este azi la Spitalul „Dăruiește Viață”. Spitalul a fost construit cu donațiile a peste 350 de mii de români, dar și cu donațiile a peste 7 mii de companii. Invitatele lui Cătălin Striblea sunt Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu. Oana Gheorghiu a spus la Europa FM că Spitalul „Dăruiește Viață” ar trebui să fie deschis în luna septembrie. Spitalul „Dăruiește Viață” are un bloc operator nou, complet în sticlă pentru că asigură posibilitatea de curăța foarte bine și de a preveni infecțiile nosocomiale – cele cu care România se luptă de atâta vreme, a explicat Oana Gheorghiu. Spitalul mai are și „un parc în interiorul spitalului pentru că sunt copii care stau cu lunile aici și au nevoie să simtă că viața lor nu s-a oprit în loc”.

„Vă mulțumim că ați venit aici la noi. Ne bucurăm să putem arăta, cel puțin până când se deschide efectiv, oamenilor spitalul”, a spus Oana Gheorghiu care a precizat că Spitalul se va deschide în luna septembrie „pentru că mai sunt de parcurs niște pași birocratici și trebuie să terminăm recepția, urmează donarea către Spitalul Marie Curie și operaționalizarea – asta înseamnă să se acrediteze, să-și obțină autorizațiile – mai sunt niște pași”.

Carmen Uscatu: „Deci, practic, te afli în cea mai drăguță sală de așteptare dintr-un spital public – pentru că acest spital va fi unul public”.

Cătălin Striblea: Al patrulea, după calculele mele – este la patrulea spital public din România construit în ultimii 30 de ani – Fălticeni, Mioveni, Spitalul Gomoiu, dar cred că acolo este refăcut. Construcția Spitalului Dăruiește Viață a durat 4 ani și jumătate, iar construcția unui spital public din Fălticeni a durat 30 de ani. Iar în cazul Spitalului Gomoiu, durata a fost de aproximativ 11 ani. Cum se face că a mers mult mai repede?

Carmen Uscatu: „Pentru că, deși va un spital public, el a fost făcut din fonduri private pentru că am făcut lucrurile așa cum le-ar face o companie care se uită să fie eficientă, să facă lucrurile la timp, să nu-și bată joc de banii oamenilor, așa am gândit și noi și considerăm că oamenii atunci când au donat către Dăruiește Viață au donat și încrederea lor și asta pe noi ne motivează și ne face să gândim într-un mod în care, din păcate, statul și oamenii de la stat nu gândesc”.

Oana Gheorghiu: Spitalul „Dăruiește Viață” are un bloc operator nou, complet în sticlă pentru că asigură posibilitatea de a curăța foarte bine și de a preveni infecțiile nosocomiale – cele cu care România se luptă de atâta vreme

Cătălin Striblea: Pentru cine nu ne vede, în această sală de așteptare s-a renunțat la Slavă Domnului la scaunele de plastic pe care fiecare dintre noi și-a petrecut zeci de ore la spitalele din România. Aveți banchete, aveți fotolii. Eu stau chiar aici cu spatele la o fereastră cum nu am văzut într-un spital din România – intră foarte multă lumină. Poți să te cațeri pe pervaz, dacă ai copil mic. Tot în sala de așteptare ai dulapuri să poți să-ți lași hainele, ceea ce e mare lucru în România.

Carmen Uscatu: „Arhitecta cu care am lucrat a aplicat principii de terapie a culorilor, a făcut un spațiu prietenos cu oamenii pentru că asta uităm noi, să fim prietenoși cu cei din jurul nostru”.

Cătălin Striblea: Nu îți e frică. […] Sunteți dovada că se și poate, dovada că vine un val și este un lucru care-i înspăimântă pe cei din sistem pentru că au văzut că se pot face lucruri. Ministrul Rafila spunea la un moment dat săptămâna trecută dacă nu la finalul anului că mandatul lui este să restabilească încrederea. Haidei să le dăm oamenilor câteva explicații tehnice.

Oana Gheorghiu: „Este o clădire de 12 mii de metri pătrați, 9 niveluri, 187 de paturi, un bloc operator nou complet în sticlă – materialul folosit în ultima vreme în țările moderne, civilizate pentru că asigură posibilitatea de curăța foarte bine și de a preveni infecțiile nosocomiale – cele cu care România se luptă de atâta vreme.

Avem o secție nouă de Terapie Intensivă cu saloane individuale – nu mai sunt secțiile acelea în care oamenii sunt puși la gămadă – din nou, o modalitate de a preveni infecțiile nosocomiale izolându-i în saloane. Avem primul centru de radio-terapie pediatrică în România. Și, în primul rând, cred că avem niște spații foarte prietenoase așa cum spuneai, totul este ascuns în pereți sau în mobilier astfel încât să nu-i sperie pe copii și să se simtă ca într-o vacanță.

Avem cinci camere sterile pentru transplant de celule stem și avem o terasă – un parc în interiorul spitalului pentru că sunt copii care stau cu lunile aici și au nevoie să simtă că viața lor nu s-a oprit în loc”.

Carmen Uscatu: „Este primul loc în care există infrastructură pentru a asigura un tratament multidisciplinar. Atât al copiilor bolnavi de cancer, cât și al celorlalți copii pentru că vor exista toate specialitățile pentru prima dată la un loc. Copilul nu va mai avea nevoie să fie plimbat dintr-un spital în altul. Este un loc în care am asigura această infrastructură prietenoasă și-n care sperăm ca oamenii, copiii, părinții lor să fie tratați cu empatie.

Este primul spital în care este luat în considerare părintele în tratamentul copilului pentru că fiecare salon conține și două paturi pentru mama sau tata care va sta cu copilul pentru că legea dă dreptul părintelui să stea cu copilul”.

Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Piața Victoriei | Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu explică cum se ridică un spital „ca afară” | VIDEO