Confidenţialitate


„Spare” / „Rezerva”, cartea prințului Harry, va fi retipărită în regim de urgență în România. Toate exemplarele s-au vândut în 48 de ore | AUDIO


„Spare” / „Rezerva”, cartea prințului Harry, va fi retipărită în regim de urgență în România. Toate exemplarele s-au vândut în 48 de ore | AUDIO

În România, a început retipărirea în regim de urgență a cărții de memorii intitulate „Spare” a prințului Harry. Întregul tiraj de 15.000 de exemplare s-a epuizat în doar 48 de ore. Invitată în emisiunea Deșteptarea, jurnalista Cristina Bazavan a împărtășit câteva impresii după ce a citit această carte.

După ce și-a publicat memoriile în volumul intitulat „Spare”, adică „Rezervă”, prințul Harry a fost criticat în Marea Britanie pe motiv că încearcă să distrugă familia regală britanică.

Jurnalista Cristina Bazavan, editor la urban.ro, a prezentat în emisiunea Deșteptarea primele sale impresii după ce a citit cartea:

„El este un băiat care suferă foarte mult după atenție că nu l-a băgat lumea foarte serios în seamă, cu respect și cu înțelegere. Nu cred că i-a plăcut foarte mult la școală, există un fragment în care spunea că fratele lui nu l-a ajutat când a ajuns la Elton, Elton fiind un colegiu foarte important și foarte de clasă în Marea Britanie, nu l-a ajutat la lecții și nici nu-l băga în seamă. El a fost un băiat foarte năbădăios, este în continuare un băiat foarte năbădăios. E foarte trist că intră în istorie din perspectiva asta, altfel cartea e foarte frumos scrisă. Spune și niște lucruri foarte emoționante și marcante despre cât de greu i-a fost să afle că mama lui a murit când avea 12 ani și despre cum i-a fost comunicat că a murit mama lui, despre drumul ăla pe care noi îl avem în imagine de la televizor, în spatele coșciugului el cu fratele lui. Astea sunt niște lucruri foarte greu de dus și de citit.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Jurnalista este dezamăgită de unele dezvăluiri făcute de prințul Harry:

„Cred că își repară moral, el în dreptul lui, toate acuzațiile pe care presa britanică i le-a făcut de-a lungul anilor despre lucrurile pe care el le-a făcut în viață nu foarte ortodoxe și vrea să-și spună părerea. Și aici avem de la prima experiență sexuală și detaliile din unele cazuri sunt atât de sordide încât, cu conștiința faptului că trebuie să vorbesc la radio fac pauză că nu știu cum să formulez.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Citiți înainte să batjocoriți!” Este mesajul publicat pe filosoful Mihai Șora, care a scris pe Facebook că a terminat de citit cartea prințului.

Cartea Spare a fost publicată pe 10 ianuarie în peste 15 țări și a avut vânzări record.

Foto: Shutterstock

Citește și: „Spare”, cartea prințului Harry, a avut cele mai mari vânzări din categoria non-ficțiune din Marea Britanie


Ultimele stiri
Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO