Confidenţialitate


Sorin Grindeanu: Investiţiile din programul „Anghel Saligny” nu îngheaţă. Decizia luată în coaliție privind proiectele finanțate prin acest program | AUDIO


Sorin Grindeanu: Investiţiile din programul „Anghel Saligny” nu îngheaţă. Decizia luată în coaliție privind proiectele finanțate prin acest program | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Investiţiile din Programul „Anghel Saligny” nu vor fi îngheţate – a decis coaliția de guvernare. Iniţial, decizia fusese ca acest program să nu mai beneficieze de finanţare, iar prioritare să fie PNRR-ul şi fondurile de coeziune. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că investiţiile în drumuri, canalizare, apă si gaz vor continua, aratând că acestea îndeplinesc aceleași criterii precum proiectele finanţate din bani europeni.

 

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu: „Cine fură, să plătească pentru asta”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 „Investiţiile din programul <<Anghel Saligny>> nu îngheaţă. Acest program naţional nu este unul politic. Au fost luări de poziţie ale unor primari, indiferent de culoarea politică a lor, care au spus că acest program naţional trebuie să continue. Niciun președinte de Consiliu Județean și niciun primar nu pleacă cu banii acasă. Se fac investiții conform regulilor europene. Țin să fac această precizare. Cine fură, să plătească pentru asta. Să se ducă la pușcărie. Dar nu poți să condamni comunități întregi din România pentru eventuale suspiciuni”, a declarat Sorin Grindeanu.

În următoarele săptămâni, la Ministerul Dezvoltarii va fi discutat stadiul lucrărilor pentru fiecare proiect din program – mai spune Sorin Grindeanu.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu: Fiecare preşedinte de Consiliu Judeţean, împreună cu prefectul fiecărui judeţ, să discute la Ministerul Dezvoltării proiect cu proiect

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ce se va întâmpla și ce s-a hotărât? S-a hotărât în coaliţie ca în următoarele două, trei săptămâni fiecare preşedinte de Consiliu Judeţean, împreună cu prefectul fiecărui judeţ, să discute la Ministerul Dezvoltării proiect cu proiect, stadiul acelui proiect, modul în care va fi finanţat, în ce mod vom reuşi pentru cele care sunt într-un stadiu incipient să prezervăm, să conservăm o parte din aceste investiţii, astfel încât ce vă spuneam mai devreme, şi anume niciun proiect să nu fie îngheţat, să fie ţinta pe care să o avem cu toţii”, a transmis preşedintele PSD.

Programul „Anghel Saligny” are ca obiectiv modernizarea comunităților locale prin realizarea de investiții în infrastructura locală, drumuri județene și locale, infrastructura de apă și canalizare, stații de epurare a apei, extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale.

Programul se desfășoară în perioada 2021-2028 având o valoare de 50 de miliarde de lei.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează