Sorin Grindeanu, despre ancheta DNA care îl vizează pe șeful ARR, fost șef al său de cabinet: „Cine nu respectă legea trebuie să plătească”
Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, marţi, cu privire la perchezițiile DNA care îl vizează pe şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, fost șef de cabinet al său la ministerul Transporturilor. Sorin Grindeanu a subliniat că își dorește ca acesta să fie nevinovat, dar a adăugat că orice persoană care încalcă legea trebuie să răspundă pentru fapta sa.
„Cine nu respectă legea să plătească. Nu ştiu amănunte. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat. Dar, vă repet, dacă cineva greşeşte, nu contează că a fost şef de cabinet sau ministru şi aşa mai departe, cine nu respectă legea, plăteşte”, a declarat Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Braşov.
Procurorii anticorupţie efectuează, marţi, peste 20 de percheziţii într-un dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie şi constituire de grup infracţional organizat. Șeful ARR – Cristian Anton – este unul dintre principalii suspecți. El este fost șef de cabinet al președintelui PSD, Sorin Grindeanu, când acesta ocupa funcția de ministru al Transporturilor.
Dosarul vizează luare și dare de mită, trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat.
Anchetatorii vorbesc în acest caz despre un sistem organizat prin care anumite examene auto ar fi fost promovate pe șpăgi sau intervenții.
Șoferii care voiau să obțină atestate pentru transportul de marfă sau persoane ar fi dat între 600 și 1500 euro pentru a obține subiectele pentru examinări, iar în unele cazuri nici nu s-ar fi prezentat la examene.





