Confidenţialitate

Sorin Cîmpeanu, despre beneficiile evaluării standardizate în școli: Contribuie la construcția planului de învățare individualizată. Nu se transformă în note | VIDEO

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a fost invitatul lui Marcel Bartic în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. De ce avem nevoie de testare standardizată în școli? Sunt evaluări prietenoase, reprezintă un sprijin pentru profesori, dar se comportă și ca un instrument de diagnostic al pierderilor suferite de-a lungul crizei sanitare. Mai mult, spune Sorin Cîmpeanu, evaluarea standardizată este o testare „administrată pentru prima oară prin tehnologii digitale”. Un alt avantaj al acestui tip de evaluare este și familiarizarea elevilor cu testele PISA. Ministrul Educației atrage atenția că evaluările standardizae nu se transformă în note.

„Într-un sistem în care am supralicitat sistemul de notare de la 1 la 10 este nevoie de evaluări prietenoase. Este nevoie de rapoarte narative, rapoarte descriptive care sunt furnizate de către aceste evaluări standardizate, prin aceste evaluări standardizate. Acesta ar fi un motiv”, a explicat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Sprijină familiarizarea elevilor, profesorilor și a părinților cu aceste evaluări de competențe care se finalizează cu rapoarte narative, descriptive. Diferența dintre competențe și conținut este foarte mare. Conținutul este cel obișnuit de școala românească care nu a ținut seama de faptul că societatea se schimbă, tehnologia avansează. Ținând seama de faptul că avem nevoie acum pentru elevi, pentru copii de competențe, acele competențe care le pot permite un parcurs corespunzător propriilor aspirații de dezvoltare personală și profesională”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sorin Cîmpeanu: Toți profesorii trebuie să înțeleagă diferența dintre evaluarea conținutului prin note și evaluarea competențelor

„Este nevoie ca toți colegii profesori să înțeleagă diferența dintre a evalua conținutul prin note, a evalua cantitatea de informație – un lucru ușor. Eu sunt, spre exemplu, profesor de peste 30 de ani. Este foarte ușor să evaluezi conținutul prin note de la 1 la 10. Este, însă, mai complicat dacă vorbim despre competențe. Atunci când competența se referă și la conținut, dar se referă și la abilități și atitudini – cele care definesc competența care este importantă pentru viitorul fiecărui copil – lucrurile nu mai sunt așa de simple, nu mai sunt așa de ușor de notat de la 1 la 10”, a mai spus ministrul Educației la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sorin Cîmpeanu: Evaluarea standardizată contribuie la construcția planului elevului de învățare individualizată

„Un alt motiv a fost acela că aceste evaluări să constituie un sprijin pentru profesori. Contribuie esențial la construcția planului elevului de învățare individualizată. O obligație legală pe care peste 90% din situațiile din România au făcut abstracție. Acest plan de învățare individualizată este cu atât mai important cu cât venim după o criză sanitară care a fost o catastrofă educațională în România și în orice stat al acestei lumi”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Este un instrument de diagnostic al pierderilor suferite pe parcursul acestei perioade de scriză sanitară”, a mai spus ministrul Educației.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Educației: Consolidează relevanța evaluărilor

„Sunt testări prietenoase, care sunt administrate pentru prima oară prin tehnologii digitale. Ne place sau nu ne place, ne dorim sau nu ne dorim, educația va evolua mult mai mult spre digitalizare pentru că aceste testări pot fi administrate prin utilizarea oricărui laptop, computer, tabletă și chiar și smartphone-uri personale”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Un alt avantaj: consolidează relevanța evaluărilor. Ne plângem de foarte mulți ani că nota 7 sau 8 sau 9 dintr-o școală are în spate cu totul și cu totul alt nivel într-o școală față de altă școală. Este un proiect care nu implică costuri financiarea din partea Ministerului Educației. Este un proiect în care sunt implicați profesioniști în științele educației. Faptul că avem printre parteneri șeful școlii doctorale din Științele Educației și Psihologie de la Universitatea București este onorant pentru ambele părți – pentru Ministerul Educației și pentru profesioniștii cu care colaborăm”, a spus Sorin Cîmpeanu la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sorin Cîmpeanu: Ministerul Educației va avea prin PNRR propria platformă de evaluare standardizată

„Ministerul Educației va avea prin PNRR propria platformă de evaluare standardizată, dar încă un motiv este că în acest moment, în România, este singura platformă de evaluare standardizată. […] Sunt un instrument de familiarizare cu testele PISA, ceea ce este foarte important”, a spus ministrul Educației.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Educației: Evaluările standardizate nu se transformă în note

Despre evaluările standardizate, ministrul Educației mai spune la Europa FM că acestea nu se transformă în note: „Nu clasifică, nu ierarhizează nici elevii, nici școlile, nici profesorii. Deci motivul principal: o modalitate eficientă și prietenoasă”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Interesul elevului este cel care contează, iar aceste evaluări standardizate sunt, în primul și în primul rând, în interesul elevului și-mi place să cred că înțelegem că lucrurile trebuie schimbate” a adăugat ministrul Educației la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei”, moderată de Marcel Bartic, aici:

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Radu Szekely și Gabi Bartic explică ce este și cum funcționează evaluarea standardizată | VIDEO