Confidenţialitate


Poate fi pusă în practică o lege prin care să fie interzise meditațiile cu profesorul de la clasă? Ce spun elevii, părinții și ministrul Cîmpeanu | AUDIO


Poate fi pusă în practică o lege prin care să fie interzise meditațiile cu profesorul de la clasă? Ce spun elevii, părinții și ministrul Cîmpeanu | AUDIO

În România, meditațiile școlare sunt mai mult decât o modă. Vorbim de un fenomen, în condițiile în care 1 din 3 elevi ia meditații la cel puțin o materie. Cei mai mulți, 80%, se pregătesc la matematică, iar aproximativ o treime iau meditații la limba română sau la limbi străine.

Practica este greu de ținut sub control. Profesorii nu plătesc impozit pe sumele câștigate.

Ministerul Educației vrea să interzică, însă, prin lege meditațiile cu profesorul de la clasă. Practic, elevii care vor avea nevoie de meditații la o anumită materie vor trebui să caute un alt profesor, diferit de cel de la clasă.

Ministrul Sorin Cîmpeanu spune că vor exista și mecanisme de control, dar și sancțiuni pentru profesorii care încalcă legea:

„Pentru a ne asigura că această regulă este respectată, luăm în calcul și introducerea unor sancțiuni corelate cu gravitatea faptei, asupra acestui lucru se pronunță juriștii. Va putea să apară și o comisie națională pentru inspecție școlară, având prerogative de verificare a respectării normelor de etică și deontologie profesională de către cadre didactice.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Atât Asociațiile de Părinților, cât și cele ale Elevilor susțin propunerea Ministerului și sunt de părere că profesorii ar trebui să-și facă treaba la clasă, nu în privat, contracost.

Însă, reprezentanții ambelor asociații au rețineri că măsura ar avea succes. Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți:

„Nu ai cum să te duci în casa unui profesor să verifici dacă face meditații. ANAF a ieșit și a spus că este nevoie să fiscalizeze și vă spun de ce nu vor să-și facă firmă: în momentul când îți faci firmă și eliberezi o factură este clar că trebuie să treci datele copilului, este clar că face meditații cu elevul de la clasă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Elevii, în schimb, sunt de părere că eventuale sancțiuni ar putea diminua fenomenul meditațiilor cu profesorul de la clasă. Alexia-Crina Lupu, vicepreședinta Asociației Naționale a Elevilor:

„În momentul de față avem un act normativ care interzice meditațiile cu elevul de la clasă, însă problema intervine când vorbim despre implementarea acesteia, care lasă de dorit tocmai pentru că prevederile lui sunt foarte vagi, nu există sancțiuni pentru profesorii care adoptă astfel de practici cu elevii de la clasă. Ceea ce e clar e că avem nevoie de o reglementare, iar dacă ordinul în cauză, despre care vorbea ministrul Educației, asta ar face, ar fi bine.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit unui studio IRES, motivul principal pentru care părinții își meditează copii este că aceștia nu înțeleg informațiile primite la școală.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează