Confidenţialitate


Solista The Humans, cerută în căsătorie la ceremonia de deschidere Eurovision 2018


Solista The Humans, cerută în căsătorie la ceremonia de deschidere Eurovision 2018

Surpriză pentru solista trupei care reprezintă România în acest an la Eurovision, în Lisabona.

În fața sectorului ocupat de jurnaliștii și fanii din România, Cristina Caramarcu a fost așteptată de iubitul ei, Rosario. Pregătit cu un trandafir roșu, cel care îi este alături de 8 ani a cerut-o de soție în fața sutelor de oameni prezenți la ceremonie.

„Sunt copleșită. Este un moment unic, o experiență pe care nu o voi uita niciodată, iar surpriza pregătită de Rosario, reînnoind cererea în căsătorie chiar aici, a făcut această zi cea mai frumoasă din viața mea”, a mărturisit Cristina, vizibil emoționată.

„Suntem foarte mulțumiți că am reglat toate detaliile spectacolului”

După ce de-a doua repetiție oficială, desfășurată săptămâna trecută, reprezentanții României la Eurovision se declară pregătiți pentru concurs.

„Suntem foarte mulțumiți că am reglat toate detaliile spectacolului. Luminile, cadrele și sunetul sunt așa cum ne-am dorit și așteptăm cu nerăbdare să ne urmăriți în a doua semifinală”, au declarat membrii trupei la sfârșitul programului de la Altice Arena.

Cristina Caramarcu, solista The Humans, a dezvăluit că vom avea parte de o surpriză în ziua concursului: „La 100 de ani de la Marea Unire, vom celebra Centenarul chiar pe scena Eurovision, într-un mod cu totul special. Nu vă spun mai multe acum”.

Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, The Humans, cu melodia ”Goodbye”, va avea loc joi, 10 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 22.00.

Finala Eurovision va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 43 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.

Cum se aude live The HUMANS cu „Goodbye”, piesa care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2018

Cum a arătat a doua repetiție oficială a României pe scena Eurovision 2018

România la Eurovision

La ediția precedentă a concursului, Ilinca și Alex Florea cu ”Yodel It” au primit 224 de puncte, clasând România pe locul 7.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…