Confidenţialitate


Șoferii mai au timp doar până pe 1 noiembrie pentru a obține licența de ridesharing


Șoferii mai au timp doar până pe 1 noiembrie pentru a obține licența de ridesharing

Noua lege care reglementează ridesharingul,recent adoptată, intră în vigoare la 1 noiembrie.

În acest context, Uber lansează astăzi campania ”Ultima Zi #1Noiembrie”, care include o serie de inițiative gândite să îndemne șoferii parteneri să finalizeze procesul de autorizare, astfel încât să nu aibă accesul blocat în aplicație după această dată.

Nicoleta Schroeder, Manager General Uber România, explică faptul că „legislația și normele adoptate la finalul lunii august prevăd clar că, după perioada de tranziție care expiră la 1 noiembrie, platformele precum Uber trebuie să blocheze accesul șoferilor care nu au finalizat procesul de licențiere. Dacă nu vom reuși să implementăm schimbările, atunci atât noi, cât și șoferii, riscăm amenzi sau pierderea licențelor”.

Managerul General mai adaugă că, dacă noua legislație ar intra în vigoare începând de azi, peste jumătate din numărul total de șoferi parteneri din România ar avea conturile blocate. O scădere drastică a numărului de mașini disponibile înseamnă un timp mai mare de așteptare pentru utilizatori.

„Mulți dintre șoferii parteneri aleg să lucreze cu Uber sau să livreze mâncare prin Uber Eats pentru a-și completa veniturile familiei sau să-și îndeplinească un anume obiectiv, cum ar fi plata unor vacanțe. În plus, avem date conform cărora pentru o parte dintre șoferi, Uber este principala sursă de venit, ceea ce ne responsabilizează și mai mult în a-i ajuta să nu piardă nicio zi de activitate”, mai spune Nicoleta Schroeder.

Campania Ultima zi #1Noiembrie implică creșterea numărului de angajați Uber care lucrează în Pipera, la Centrul de suport pentru șoferii parteneri, și creșterea numărului de sesiuni de Q&A găzduite la acest centru. În același timp, Uber desfășoară și o campanie mai amplă de informare în cadrul căreia trimite e-mailuri și notificări în aplicație.

Pentru a obține licența de ridesharing, un șofer partener sau o companie trebuie să parcurgă următorii pași:

Documente necesare pentru companiile care lucrează cu aplicațiile de ridesharing:

  • Certificat de competență profesională pentru manager de transport alternativ – se obține în 4 săptămâni.

Acest certificat include:

    • teste medicale și psihologice
    • un curs la o școala de pregătire profesională și un examen
  • Autorizație operator pentru transport alternativ – se obține în 2 săptămâni.

 

Individual, șoferii au nevoie și de următoarele documente:

  • Copie conformă pentru transport alternativ – se obține în 2 săptămâni.
  • Certificat profesional pentru conducătorii auto – se obține în minimum 4 săptămâni.

Acest certificat include:

    • teste medicale și psihologice
    • un curs la o școala de pregătire profesională și un examen.
  • Ecuson transport alternativ

 

În cazul în care un șofer este Persoană Fizică Autorizată, acesta trebuie să obțină documentele pentru șofer, dar și Autorizația de operator pentru transport alternativ (din seria documentelor necesare pentru companie) sau poate să colaboreze cu o companie, primind astfel acea autorizație.

 

Toate certificatele sunt eliberate de Autoritatea Rutieră Română (ARR), însă la Centrul de suport pentru șoferii parteneri Uber din Pipera șoferii sunt ajutați să treacă prin întregul proces, cu excepția testelor medicale, transmis  reprezentanții companiei, prin intermediul unui comunicat remis Europa FM.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează