Confidenţialitate


Smiley, despre succesul piesei “Oare Ştii” – VIDEO


Smiley, despre succesul piesei “Oare Ştii” – VIDEO

Trupa Simplu a luat fiinţă în anul 2000, când cele două formaţii rivale de break-dance – Mesaj Nou din care făceau parte CRBL (Eduard Andreianu), Francezu (Viorel Alexe), Piticu (Ionuţ Dumitru), Omu’ Negru (Laurenţiu Ionescu) şi formaţia Extreme care era compusă din Taz (Vaceff Braun Alexandru) şi Bebico (Dumitru Constantin Mircea) – s-au unit.

La scurt timp după apariţia trupei, s-a alăturat şi Smiley (Andrei Maria), vocalistul grupului, care a vorbit despre succesul Simplu adus de piesa „Oare Ştii”.

“<<Oare Ştii>> a avut un impact foarte mare la vremea aia pentru că era total altceva faţă de ce se cânta în România pe vremea aia. Bine, mi se pare că şi acum dacă o asculţi e la fel de actuală ca şi atunci”, a spus artistul despre succesul pe care l-a avut piesa.

“Cei e la Simplu erau deja celebri pe atunci, deja scoseseră două albume, dar impactul pe care l-a avut <<Oare Ştii>> i-a dus la un alt nivel”, a continuat Smiley.


Ultimele stiri
Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO