Confidenţialitate


Smart Forest, soluție inteligentă pentru a opri defrișările în România | VIDEO


Smart Forest, soluție inteligentă pentru a opri defrișările în România | VIDEO

Vodafone a anunțat, miercuri, că a testat în ultimele patru luni o rețea de senzori inteligenți care să salveze pădurile de la tăierile ilegale. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu un start-up american, Rainforest Connection, care a implementat soluții similare în Brazilia, Peru, Camerun și Sumatra.

Proiectul, denumit Smart Forest, presupune instalarea unor aparate inteligente în arbori pentru a asculta sunetele specifice intervenției umane.

În momentul unor tăieri sau intervenții ilegale în pădure, sistemul Smart Forest ar urma să alerteze cel mai apropiat pădurar pentru a interveni în zonă. Fiecare dispozitiv inteligent – ”gardian” – acoperă aproximativ 3km pătrați și transmite pădurarilor atât sunetul detectat cât și traseul GPS până la zona unde a fost înregistrată alerta.

Cătălin Buliga, CTO Vodafone, a precizat că în patru luni de teste pentru Smart Forest s-au detectat într-o singură pădure 200 de alerte. Vodafone intenționează să extindă proiectul în cât mai multe zone împădurite din țară, cu ajutorul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, dar și a unor parteneri locali.

Prezent în conferința de presă în care s-a anunțat proiectul Smart Forest, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat că vede o aplicare prioritară a soluției în Parcurile Naturale.

„România este printre puținele țări din Europa care se mai poate mândri cu pădurile sale virgine. Din păcate, acestea sunt în pericol de a dispărea. Unul dintre angajamentele asumate de Vodafone este acela de a proteja Planeta și de a utiliza tehnologia pentru a genera impact pozitiv în societate, pentru a contribui la schimbare și progres, pentru a conecta oamenii și societatea pentru o viață mai bună și un viitor sustenabil.

Soluția pe care o lansăm astăzi răspunde unei nevoi imediate de a preveni exploatările forestiere ilegale și de a putea interveni în timp util pentru a proteja ultimele areale seculare, dar și unui obiectiv pe termen lung, de acțiune împotriva schimbărilor climatice. Să ne îngrijim de viitorul Planetei este o responsabilitate care ne revine tuturor – autorități, companii, organizații de mediu și cetățeni, și fiecare dintre noi putem contribui la acest obiectiv printr-un comportament responsabil și eforturi comune”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Soluția de pădure inteligentă implementată de Vodafone are la bază sistemul dezvoltat de start-up-ul non profit Rainforest Connection. Sistemul comunică cu rețeaua Vodafone și constă într-o serie de dispozitive numite „gardieni digitali”, prevăzute cu senzori acustici care captează o gamă variată de sunete din mediul înconjurător. Datele captate sunt trimise, prin internet, către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligență Artificială.

Aplicația analizează în timp real informația primită și, dacă sunt detectate zgomote precum cele de drujbă, de autovehicule etc, care ar putea indica eventuale activități suspecte, trimite tot în timp real alerte către o aplicație instalată pe telefoanele pădurarilor și/sau către un centru de monitorizare zonal sau național. Soluția le permite administratorilor pădurilor să asculte în timp real ce se întâmplă și să intervină prompt în caz de pericol.

Dispozitivele sunt instalate în segmentul superior al arborilor, într-un mod neinvaziv, sunt dotate cu panouri solare proprii care le asigură alimentarea cu energie și sunt protejate de intemperii. Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km și poate preveni defrișarea a peste 3Km2 de pădure.

„Proiectul pe care l-am anunțat astăzi demonstrează încă o dată cum tehnologia poate contribui la soluționarea unei probleme reale cu care România se confruntă și anume defrișarea necontrolată. Nu vom avea niciodată suficienți pădurari să ne protejăm complet pădurile, însă putem avea suficienți gardieni digitali care să detecteze și să ne anunțe imediat ce apare un pericol real de defrișare ilegală.

Soluția noastră se bazează pe captarea în timp real, cu ajutorul rețelei Vodafone, a sunetelor specifice acțiunilor de defrișare (drujbă, motor etc.) și recunoașterea lor cu ajutorul inteligenței artificiale, urmate de transmiterea unei alerte către persoanele și autoritățile responsabile ce pot interveni pentru a stopa acțiunea de defrișare. Soluția propusă de noi este complementară măsurilor deja luate de autorități pentru că intervine în etapa inițială, de detecție și alarmare din interiorul pădurii, înainte ca defrișarea să aibă loc”, a declarat Cătălin Buliga, Chief Technology Officer, Vodafone România.

Proiectul este parte a misiunii Vodafone de a proteja mediul și un apel la solidaritate pentru apărarea pădurilor din România împotriva defrișărilor ilegale, în linie cu noua poziționare a brandului anunțată astăzi la nivel global, „Împreună putem”.


Ultimele stiri
Ministrul Educației va vorbi cu premierul pentru ca interdicția de a cumula pensia cu salariul să nu se…

Managerii de spitale și șefii de secții vor fi evaluați anual pe baza anumitor criterii. Se schimbă și…

O dronă militară rusească a explodat într-un lan de porumb în estul Poloniei, la graniță cu Ucraina |…

Cluj: Secretarul general al Primăriei Bonțida, cercetat sub control judiciar pentru că ar fi fraudat concursul pentru ocuparea…

Reprezentantul USR, Ștefan Pălărie, despre Pachetul 2 de măsuri fiscale: Ar fi trebuit să începem cu acest pachet…

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, audiat la DNA Constanța pentru luare de mită. Consilier local: „Șpăgile însemnau și haine.…

Patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, scapă de controlul judiciar și poate părăsi România | AUDIO

Papa Leon ar urma să meargă în Liban, în prima călătorie apostolică în afara Italiei, transmite un înalt…

Campanie pro Moscova, desfășurată în România și în alte țări europene. Stickere pe care scrie „Rusia nu este…

Angajații din primării anunță grevă generală dacă Guvernul nu renunță la măsura de înjumătățire a normei. Președintele SCOR:…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.