Confidenţialitate


Slujbe religioase la Săvârșin, în memoria Reginei Ana


Slujbe religioase la Săvârșin, în memoria Reginei Ana

La Săvârșin, în județul Arad, clopotele vor răsuna de trei ori pe zi până după înmormântarea din 13 august. În acest interval, sunt programate şi slujbe de pomenire.

Localnicii din Săvârșin spun, deja, că sărbătorile de iarnă vor fi de acum mult mai triste fără prezenţa Reginei Ana la Castelul Săvârşin.

Regina a ajuns pentru prima oară la Săvârșin în 1995. A călătorit atunci singură, pentru că Regelui Mihai – care venise la înmormântarea liderului țărănist Corneliu Coposu – i-a fost interzisă intrarea în România.

În scurta sa vizită la Săvârșin, Regina Ana a fost găzduită în casa unor localnici. Fiica familiei care a primit-o pe Regină, Carmen Constantin (care a stat de vorbă cu corespondentul Europa FM la Arad, Ciprian Boițiu) își amintește momentul:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Eram elevă în clasa a XII-a, în 1995. Familia mea a hotărât și și-a asumat răspunderea să o găzduiască pe Regină. A fost la muzeul de la Săvârșin și apoi a venit la noi în gospodărie. Cu emoție a venit, și cu modestia care o caracteriza. Era o fire modestă și simpatică. Erau căpșune de sezon atunci și cu asta am servit-o.”

Camera în care a poposit Regina doar pentru câteva ore a fost transformată într-un mic muzeu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Avem fotografii, corespondeța bunicilor cu familia regală. Avem tablouri, medaliile pe care bunicul meu le-a primit de la Rege, un brevet…”


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează