Confidenţialitate


Slaba pregătire a profesorilor, una dintre cauzele abandonului școlar – raport ARACIP


Slaba pregătire a profesorilor, una dintre cauzele abandonului școlar – raport ARACIP

Nivelul scăzut de pregătire a profesorilor reprezintă una dintre cauzele abandonului școlar – arată Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.

Potrivit unui raport recent realizat de ARACIP, dascăli slab pregătiți întâlnim mai ales în zonele rurale, în vreme ce profesorii cu doctorat predau în școlile de la oraș.

Cercetarea a fost făcută în anul școlar 2013-2014 în peste 6.700 de unități de învățământ și oferă mai multe concluzii legate de modul de funcționare a școlilor.

 

Potrivit raportul Agenției de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, cu cât abandonul școlar într-o instituție de învățământ este mai mare, cu atât profesorii de acolo sunt mai slab pregătiți.

În plus, există diferențe mari în privința calificării cadrelor didactice.

Profesorii cu doctorat și cu gradul didactic 1 predau, în general, în școlile din mediul urban, în vreme ce dascălii cu o slabă pregătire se găsesc la catedrele școlilor de la sate.

Pe de altă parte, raportul ARACIP constată că este important și nivelul de educație a părinților. Acolo unde acesta este mai mic, rata abandonului școlar este mai mare.

În privința modului de funcționare a școlilor și liceelor, procentul elevilor care fac naveta zilnic pentru a ajunge la școală este dublu în mediul rural față de cel urban.

Numai că elevii din orașele mari pierd mai mult timp până ajung la cursuri. În București, spre exemplu, timpul mediu de deplasare depășește 40 de minute.

 

 


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează