Confidenţialitate


Sistemul asigurărilor de sănătate ar putea reveni azi. CNAS: „Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem”


Sistemul asigurărilor de sănătate ar putea reveni azi. CNAS: „Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem”

Declarația nepotrivită făcută de purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, accentuează situația gravă a sistemului asigurărilor publice de sănătate.

Într-o intervenţie la RFI, Daniel Osmanovici a declarat că medicii pot înregistra în offline toate operațiunile medicale, urmând ca după repornirea sistemului aceste operațiuni să fie înregistrate oficial. Întrebat dacă totuși în această perioadă de blocaj ar muri oameni din cauza lipsei serviciilor medicale, purtătorul de cuvânt al CNAS a afirmat că ”oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem”.

Azi este programată ”o primă tentativă de restartare a programului”, după cum a anunțat reprezentantul CNAS.

Problemele sunt prezentate pe siteul CNAS prin intermediul unui comunicat tehnic: ”Urmare a unor probleme tehnice, care au condus la întreruperi în funcționarea Platformei Informatice a Asigurarilor de Sanatate (PIAS), serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line până la remedierea indisponibilității PIAS.

Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate sunt aplicabile dispozițiile art. 207-210 din H.G. 140/2018 și ale art. 39 – 42 din H.G. 155/2017:

– serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 05 iulie 2019 și până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activității lunii iulie 2019.

– serviciile de îngrijiri la domiciliu/paliative la domiciliu acordate off-line în perioada 24 iunie 2019 și până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activității lunii iunie/iulie 2019, după caz.

– raportarea lunară a serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate/eliberate în luna iunie 2019, se va efectua în cursul lunii iulie 2019, după remedierea PIAS.

În acest sens, pentru perioada/perioadele în care au fost constatate întreruperi în funcționarea PIAS, președintele CNAS va emite Ordin, conform prevederilor legale mai sus menționate, care se publică pe pagina de web a CNAS”.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează