Confidenţialitate


Sindicatele din Educație, elevii și studenții îi cer demisia ministrului Comunicațiilor


Sindicatele din Educație, elevii și studenții îi cer demisia ministrului Comunicațiilor

Sindicatele din Educație, reprezentanții elevilor și cei ai studenților îi cer premierului Dacian Cioloș să-l demită pe ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan.

Totul după ce ministrul a declarat că unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici.

Mai mult, Marius Bostan a declarat că învățământul nu ar trebui să fie gratuit și că părinții ar trebui să plătească o taxă lunară pentru a benefica de o educație de calitate pentru copiilor lor.

“Unii profesori pur şi simplu îşi bat joc de meseria lor şi spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ţi demisia! Dar nu să îţi baţi joc de viitorul copilului. Justificarea că am salariu mic e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis”, a spus Marius Bostan la un eveniment.

”Declarațiile domniei sale reprezintă un atac îndreptat nu numai împotriva cadrelor didactice, ci și împotriva părinților și elevilor. Domnia sa, prin declarația dată, contestă inclusiv ceea ce a stabilit Constituția României respectiv gratuitatea învățământului de stat obligatoriu. În situația în care premierul Dacian Cioloș nu-l va destitui în regim de urgență pe acest domn Bostan, înseamnă că acest Guvern își asumă în totalitate declarațiile domnului în cauză.”, spune pentru ȘtirileEuropaFm.ro liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La cererea premierului Dacian Cioloș, ministrul Comunicațiilor și-a cerut scuze pentru afirmațiile făcute. Însă atât sindicatele, cât și reprezentanții studenților susțin că scuzele nu ajută în niciun fel.

Președintele Alianței Studenților din România, Vlad Cherecheș, afirmă că o astfel de declarație venită de la un ministru este extrem de periculoasă pentru sistemul de învățământ românesc.

”Declarațiile făcute de ministrul Comunicațiilor mi se par foarte grave, dacă asta este viziunea unui membru al Guvernului că educația nu ar trebui să mai fie gratuită, că părinții ar trebui să plătească dacă vor o educație de calitate pentru copiii lor. O astfel de persoană nu are ce să caute în Guvern. Educația este un drept fundamental, ea trebuie să rămână gratuită și trebuie să asigurăm educație de calitate pentru toți copiii, indiferent de veniturile părinților, de contribuțiile părinților la stat etc. Nu credem că e suficient ca ministrul să-și ceară scuze, după ce face astfel de declarații. E clar că așa gândește și asta este percepția sa despre sistemul educațional.”, spune Vlad Cherecheș, liderul ANOSR.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Premierul României i-a cerut ministrului Bostan să îşi ceară scuze şi să vină cu clarificări pe această temă. Comentariile domnului ministru nu angajează în niciun fel Guvernul în acest moment, sunt regretabile din punctul nostru de vedere şi ministrul va face clarificările necesare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

 

Într-o postare pe Facebook, ministrul Marius Bostan a spus că regretă că declarațiile sale au fost interpretate.

“Mă bucur să văd că o declarație făcută în cadrul unei conferințe a stârnit atâta interes, deși trebuie să recunosc că sunt trist când văd că aceasta este folosită în scopuri politice. Regret că sunt interpretate declarațiile într-un mod în care nu am gândit. Am afirmat, răspunzând la o întrebare din sală, că profesorii au salarii mici și că răspunsul la această problemă este crearea unei piețe competitive a învățământului. Sunt criticat pentru că am spus că la buget nu sunt suficienți bani pentru a crește salariile tuturor profesorilor, deși cifrele arată că ne apropiem de un deficit de 3% iar o depășire a acestuia nu este o soluție”, a scris ministrul Comunicaţiilor pe reţeaua de socializare.

 

 

 

 


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează