Confidenţialitate


Sindicate: PSD să respecte promisiunea din campanie și să crească salariul minim la 1.450 de lei


Sindicate: PSD să respecte promisiunea din campanie și să crească salariul minim la 1.450 de lei

Sindicatele speră ca PSD să se țină de promisiune și să majoreze salariul minim la 1.450 de lei de anul viitor.

Liderii celor mai mari confederații au amintit că, în campania electorală, social-democrații au fost de acord cu această creștere și au trecut această măsură în programul de Guvernare.

De altfel, luni, premierul Dacian Cioloș a declarat la Consiliul Național Tripartit că va lăsa în sarcina viitorului Executiv majorarea salariului minim.

”Ținând cont că viitorul Guvern este făcut în principal din PSD, iar PSD-ul public s-a angajat că, de la 1 ianuarie 2017, face salariul minim pe economie la 1.450 de lei. Asta ar însemna să înceapă cu stângul (să nu majoreze salariul n.r.), adică printr-o minciună față de angajamentele lor publice în campania electorală”, a declarat la Europa FM președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

În cazul în care noul Guvern nu va fi instalat anul acesta, sindicatele spun că nu este nicio problemă dacă salariul va crește de la 1 februarie.

”Nu va crește de la 1 ianuarie, va crește de la 1 februarie. Nu va fi o tragedie națională. Problema este să se aplice ca atare”, a mai spus Bogdan Hossu.

Totuși, sindicatele speră ca noul Executiv să fie format până de Crăciun. În aceste condiții, viitorul Guvern va avea timp să aprobe majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie.

 

 

Bogdan Hossu a amintit că anul trecut majorarea salariului minim a fost decisă în penultima zi a anului.

 

 

”Aș reaminti că, anul trecut, actualul Guvern a luat decizia (majorării salariului minim n.r.) pe data de 30 decembrie 2015, în urma mai multor runde de negocieri și a fost aplicată de la 1 ianuarie 2015. Hotărârea de Guvern a fost publicată pe 31 decembrie”, a amintit Bogdan Hossu.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”