Confidenţialitate


Sindicaliștii din penitenciare negociază cu premierul încheierea conflictului de muncă


Sindicaliștii din penitenciare negociază cu premierul încheierea conflictului de muncă

Liderii sindicali au anunțat că principala temă de discuție cu premierul Mihai Tudose va fi eliminarea discriminării salariale a angajaţilor din penitenciare şi acordarea majorării de până la 15% pe care militarii au primit-o deja. Președinții sindicatelor vor propune și găsirea unor soluţii la problemele  de fond ale sistemului penitenciar: deficitul de personal, precum condiţiile de lucru  şi asigurarea unui buget care să acopere funcţionarea și modernizarea penitenciarelor.

Sindicatele solicită modificarea statutului agenţilor şi ofiţerilor de penitenciare, precum şi a legii pensiilor militare de stat, “recent afectate printr-o Ordonanţă de Urgenţă”.

De asemenea, reprezentanţii FSANP susţin că protestele angajaţilor din penitenciare – declanşate în 1 august – vor continua până la “obţinerea unor rezultate concrete în soluţionarea revendicărilor noastre”.

Marţi, sindicatele angajaţilor din penitenciare s-au întâlnit cu ministrul Justiţiei, Tudore Toader. La finalul discuţiilor, ministrul a anunţat că va coordona personal ANP, pentru a fi în legătură directă cu directorii de penitenciare, dar şi că a hotărât cu sindicatele să aibă întâlniri lunare, în prima zi de luni din fiecare lună.


Ultimele stiri
Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează