Confidenţialitate


Simulare Bacalaureat – proba la Limba și literatura română. Subiectele pe care elevii de clasa a XII-a le-au avut de rezolvat


Simulare Bacalaureat – proba la Limba și literatura română. Subiectele pe care elevii de clasa a XII-a le-au avut de rezolvat

Elevii claselor a XII-a au dat astăzi prima probă a simulării examenului de Bacalaureat, cea scrisă la Limba și literatura română. Liceenii de la profilul umanist, de exemplu, au avut, între altele, de analizat o poezie de Tudor Arghezi și de redactat un eseu despre relația dintre două personaje ale unui basm cult.

La primul subiect, cel care a avut și cel mai mare punctaj, adică 50 de puncte, elevii de la profilele umanist și pedagogic au avut de răspuns la mai multe întrebări pe baza unui text la prima vedere scris de Vasile Tițescu despre Liviu Rebreanu, potrivit edupedu.ro.

Astfel, li s-a cerut între altele, să precizeze una dintre pasiunile lui Liviu Rebreanu și o trăsătură a scriitorului în relațiile cu ceilalți, așa cum reiese din textul dat.

La subiectul al doilea, notat cu 10 puncte, elevii au avut de comentat relația dintre idee și mijloace artistice în poezia Versuri, scrisă de Tudor Arghezi, iar la ultimul subiect, notat cu 30 de puncte, li s-a cerut să realizeze un eseu de 400 de cuvinte despre relația dintre două personaje dintr-un basm cult studiat.

Simulările la bacalaureat continuă cu proba obligatorie a profilului, programată marți, iar miercuri, va fi proba la alegere.

 Citește și: Profesorul de Filosofie Emil Moise: „A obliga o persoană să asiste la evenimente religioase sau să participe la evenimente religioase se pedepsește cu închisoarea” | VIDEO


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează