Confidenţialitate


Simona Halep, prima reacție după decizia ITIA de suspendare pentru dopaj: Sunt șocată și extrem de dezamăgită de decizia tribunalului. Lupta mea continuă


Simona Halep, prima reacție după decizia ITIA de suspendare pentru dopaj: Sunt șocată și extrem de dezamăgită de decizia tribunalului. Lupta mea continuă

Simona Halep reacționează după decizia ITIA de suspendare pentru 4 ani pentru dopaj. Într-un mesaj publicat pe rețeaua X ( Twitter) aceasta spune că lupta continuă. 

 


 ” Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea și, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața tenisului, iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru și mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conștient sau intenționat vreo substanță interzisă” – spune Simona Halep în mesajul ei.

Sportiva mai declară că a refuzat să accepte decizia de suspendare pentru 4 ani și că a făcut deja contestație potrivit prevederilor legale.

”Reprezentanții mei și cu mine am prezentat dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele și am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP ( program de pașaport biologic. n.r.)…Sunt șocată și extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal” mai spune Simona Halep în mesajul ei.

 

Foto: Shutterstock

Foto: captură mesaj Simona Halep / X

Citește și: Dragoș Suciu, despre suspendarea Simonei Halep: Este cea mai mare pedeapsă pe care o putea primi, un caz foarte rar la un sportiv fără antecedente

 

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează