Confidenţialitate


Anett Kontaveit, adversara Simonei Halep în sferturile AO


Anett Kontaveit, adversara Simonei Halep în sferturile AO

UPDATE: Simona Halep va juca în continuare cu Anett Kontaveit din Estonia, care a învins-o pe poloneza Iga Swiatek, revenind după un prim set pierdut la ție break, la capătul a două ore și 45 de minute de joc, 6-7, 7-5, 7-5.

În runda precedentă, Kontaveit a zdrobit-o pe a 6-a favorită, Belinda Bencic, 6-0, 6-1.

Simona a mai jucat de două ori cu estona de 24 de ani și a învins-o de fiecare dată, însă ambele meciuri au fost în 2017.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după 6-4, 6-4 cu belgianca Elise Mertens (17 WTA), cap de serie numărul 16.

Românca s-a impus după o oră şi 37 de minute, la capătul unui meci foarte disputat şi de mare calitate, notează Agerpres.

Simona Halep o conduce acum cu 3-1 pe Elise Mertens la meciurile directe. Halep a câştigat primele două întâlniri, în 2018, în optimi la Roland Garros (6-2, 6-1) şi în turul al doilea la Madrid (6-0, 6-3), belgianca impunându-se în 2019 în finala de la Doha cu 3-6, 6-4, 6-3. Mertens a avut o semifinală la Melbourne, în 2018, când Halep a jucat finala cu Caroline Wozniacki.

Campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 525.000 de dolari australieni şi 430 de puncte WTA. După turneul de la Melbourne, va urca pe locul 2 WTA.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…