Confidenţialitate


Sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Palatul Buckingham | VIDEO


Sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Palatul Buckingham | VIDEO

La cinci zile de la moarte, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a ajuns marţi seară, în aplauzele mulţimii, la Palatul Buckingham din Londra, unde a fost întâmpinat de regele Charles al III-lea, relatează Agerpres, citând France Presse.

După ce a fost expus pentru prima dată în public timp de 24 de ore la Edinburgh, capitala Scoţiei, sicriul regal a fost escortat de o gardă de onoare aproape continuă, formată din mii de anonimi de-a lungul drumului dintre aeroportul londonez şi Palatul Buckingham, unde va petrece noaptea înainte de a fi depus miercuri la Westminster Hall.

Funeraliile de stat sunt programate în prima zi a săptămânii viitoare.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează