Confidenţialitate

Sibiu: Medic certat de prefect pentru criza de paturi de la ATI | AUDIO

Un medic din Sibiu a fost certat de prefect pentru criza de paturi de la terapie intensivă, întrucât Spitalul de Urgență nu mai are unde interna bolnavii COVID-19.

La Spitalul Județean Sibiu s-a ajuns ca bolnavilor care au nevoie să fie intubaţi să li se asigure condiţiile de terapie intensivă în Unitatea de Primiri Urgenţe. Așa au murit însă şase infectaţi cu virusul SARS CoV-2 care nu au mai prins loc la reanimare, explică la Europa FM medicul Liliana Coldea:

”Dinamica internărilor este foarte mare, în funcție de numărul de externări de pe clinica de boli infecțioase pacienții sunt internați, doar pentru pacienții care sunt de terapie intensivă avem 13 paturi care de multă vreme sunt ocupate. Dacă nu există posibilitatea ca un pacient din terapie intensivă să fie transferat în clinica de boli infecțioase, se solicită Centrului Național pentru a se găsi un loc în țară pentru acel pacient care necesită terapie intensivă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În acest context, în timpul ședinței autorităților locale, medicul  Voichiţia Halmaghi de la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu a cerut creșterea numărului de paturi.

Prefectul de Sibiu, Mircea Crețu, i-a răspuns medicului că „nu stie dacă acest lucru face obiectul sedinței și a cerut soluții de la doctori în următoarea ședință. ”Ne facem de toată minunea cu ce spuneţi dumneavoastră acum”, a  fost reacția prefectului.

În ultimele zile, în judetul Sibiu au fost raportate zilnic 100-150 de îmbolnăviri noi de COVID-19. Săptamâna trecută un bărbat de 65 de ani infectat cu SARS CoV-2 a murit la Spitalul Municipal din Mediaș, așteptând să i se găsească un pat la terapie intensivă.

  • Ioana Brustur Căpitanu