Confidenţialitate


Sevil Shhaideh, chemată miercuri la DNA


Sevil Shhaideh, chemată miercuri la DNA

Vicepremierul Sevil Shhaideh ar urma să fie audiată, miercuri, în dosarul Belina.

Ministrul Dezvoltarii Regionale a fost audiat de procurorii anticorupție și pe 22 septembrie, cînd i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect și s-a început urmărirea penală față de aceasta pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Dosarul vizează transferul ilegal din proprietatea publică a statului în cea a Consiliului Județean Teleorman a Brațului Pavel și a Insulei Belina, adică peste 300 de hectare situate în albia minoră a Dunării.

Ulterior, la doar câteva zile, Brațul Pavel și Insula Belina au fost închiriate ilegal unei companii private.

În acest dosar, procurorii au cerut încuviințarea Parlamentului pentru a o putea cerceta și pe Rovana Plumb, la acea data ministru al mediului.

Premierul Mihai Tudose a declarat la un post TV că vrea să îi remanieze pe miniștrii care strică imaginea cabinetului, cu referire directă la cei cu probleme penale.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează