Confidenţialitate


Sesizarea Avocatului Poporului a fost înregistrată la CCR. Victor Ciorbea: Mingea a trecut de la noi spre Curte


Sesizarea Avocatului Poporului a fost înregistrată la CCR. Victor Ciorbea: Mingea a trecut de la noi spre Curte

 

 

Sesizarea Avocatului Poporului privind excepția de neconstituționalitate la ordonanța de urgență a Guvernului de modificare a codurilor penale a fost înregistrată la Curtea Constituțională.

Toate părțile implicate în acest caz – Guvernul, Senatul și Camera Deputaților – trebuie să trimită punctele de vedere până pe 7 februarie.

Surse politice, citate de news.ro, spun că judecătorii CCR ar putea judeca sesizarea până pe 10 februarie, ziua în care ordoanța va intra în vigoare în totalitate și va duce la dezincriminarea mai multor infracțiuni, precum abuz în serviciu și neglijență în serviciu.

 

 

Sesizarea Avocatului Poporului a ajuns la Curtea Constituţională şi a fost înregistrată în mai puţin de două ore de când a fost trimisă de Victor Ciorbea.

Acesta a declarat că ordonanța ridică mai multe semne de întrebare: ar fi excepții de neconstituționalitate, spune Victor Ciorbea, atât în privința adoptării, în sensul că nu era nevoie să fie adoptată prin ordonanță de urgență, dar sunt nereguli și la dezincriminarea unor infracțiuni. Detalii AICI

Victor Ciorbea a precizat în declarația sa de vineri că ”mingea a trecut de la noi la Curte”.

 

CCR mai are și alte două sesizări în privința acestei ordonanțe: de la CSM și de la președintele Klaus Iohannis. Sesizările vizează conflictul juridic de natură constituţională în puterile statului. 

Și în aceste două cazuri, părțile implicate – Guvern, Parlament, CSM – trebuie să trimită puncte de vedere tot până pe 7 februarie.

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare