Confidenţialitate

Serviciul de Telecomunicații Speciale face precizări în cazul crimei din Olt

Alexandra, fata de 15 ani, dispărută în urmă cu o zi în Olt și despre care se crede că a fost ucisă și arsă de către Gheorge Dincă, de 57 de ani, a apucat să sune la 112, dar conform oficialilor IGPR, Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis trei locații eronate.

Astfel, echipajele au reușit să ajungă la imobilul în care era victima abia după câteva ore.

Serviciul de Telecomunicații Speciale  a respins vineri, printr-un comunicat de presă, acuzațiile Poliției conform cărora locația exactă a fetei ucise în Caracal a fost transmisă greșit, susținând că STS nu identifică locul telefonului și nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul.

”Toate aceste informații sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc și sunt disponibile la nivelul operatorilor și dispecerilor implicați în gestionarea cazului”, susține STS în comunicatul de presă.

Precizările STS vin după ce fata de 15 ani, găsită vineri moartă în Caracal, a sunat la 112 și a povestit unde este ținută captivă, dar polițiștii au intervenit după 19 ore de la apel, dând vina pe Serviciul de Telecomunicații Speciale că ar fi localizat greșit apelul victimei. Potrivit unor surse judiciare, aria de localizare ar fi fost de 3 kilometri.

În comunicatul de presă transmis, STS detaliază modul în care a fost abordată situația:

Referitor la cazul aflat în discuție, către numărul de urgență 112 au fost inițiate 3 apeluri la 112:

Primul apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:05:07

–          11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției 
–          11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112
–          11:06:55: dispecerul Poliției a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire;

Al doilea apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:06:25

–          11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
–          11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;
Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Al treilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:12:36

–          11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
–          11:12:51: : dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;
Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.

“La fiecare din cele trei apeluri, informația de localizare primară a fost disponibilă la nivelul Dispeceratului de Poliție, fiind transmisă de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unui identificator de sector de celulă (cell-id/sector-id), conform art. 27 din Decizia ANCOM nr. 1023/2008. Această informație de localizare primară a fost preluată de sistemele informatice SNUAU și pusă la dispoziţia operatorilor 112 şi dispecerului Poliției, în sistemul informatic GIS, așa cum a fost primită, pe timpul procesării apelului, a transmis Biroul de Presă al STS.