Confidenţialitate


Serialul ”Game of Thrones” se apropie de sfârşit


Serialul ”Game of Thrones” se apropie de sfârşit

Serialul “Game of Thrones”, produs de HBO, se va încheia după difuzarea altor două sezoane, care vor fi mai scurte decât precedentele, a dezvăluit David Bennioff, unul dintre producătorii acestui show TV, potrivit contactmusic.com.

Unul dintre scenariştii şi producătorii serialului a confirmat, marţi, zvonurile potrivit cărora ”Game of Thrones” se apropie de final şi a dezvăluit pentru Deadline.com faptul că HBO va mai produce pentru acest serial un număr de episoade cuprins între 10 şi 15, ce vor fi împărţite în două sezoane mai scurte.

”Vorbim despre încă două sezoane”, a spus David Bennioff. ”Încă de la început, am discutat despre ideea de a realiza între 70 şi 75 de ore (episoadele din «Game of Thrones» au durate de aproximativ o oră, n.r.) şi exact aşa vom termina. Pentru moment, să zicem că vor fi 73 de ore”, a adăugat David Bennioff. 

David Bennioff, care a adaptat pentru televiziune cărţile lui George R.R. Martin, alături de D.B. Weiss, spune că, în ciuda popularităţii serialului, el a ales să reziste tentaţiei de a prelungi durata serialului ”Game of Thrones”.

”Noi am vrut să facem o singură poveste uriaşă, fără să ne dorim să realizăm alte 10 ore suplimentare doar pentru că oamenii continuă să urmărească show-ul nostru. Am vrut să facem un serial pe care oamenii să îl privească de la un capăt la altul şi care să aibă sens sub forma unei poveşti continue. Ne îndreptăm cu siguranţă spre capătul jocului”, a adăugat David Bennioff. 

Producătorul american a dezvăluit, de asemenea, că următorul sezon al show-ului TV se va concentra pe acţiunile unuia dintre personajele negative principale din acest serial, Cersei Lannister.


Ultimele stiri
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta

Piața Victoriei. Mai are România politică externă? Răspunde ministrul Oana Țoiu

Președintele Dan, întâlnire cu Mark Rutte și cu premierul bulgar, după incidentele din Marea Neagră: Sunt încercări ale…

STUDIU: 42% dintre angajații români în vârstă de 55 de ani vor să lucreze și după pensionare, faţă…

De ce ar putea PNL să voteze Guvernul Niculescu fără să intre la guvernare. Bolojan: „Toate rezultatele eforturilor…

Cinci membri ai echipajului de pe nava „Wide Trader” au fost găsiți și transportați la spital. Continuă operațiunile…

Nicușor Dan, după ce PSD a anunțat că intră la guvernare: „Există o mare probabilitate ca marți România…

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Reacția Executivului: „Guvernul interimar nu poate…

Netflix concediază 1.000 de angajați. Cea mai mare reducere de personal din ultimii patru ani

Cristian Tudor Popescu, despre viitorul guvern: „Nu are cum să fie mai bine. Intrarea în vrie se va…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează