Confidenţialitate


Serialul Game of Thrones nu va fi afectat de Brexit


Fanii “Game Of Thrones” s-au temut că rezultatul votului de la referendumul organizat joi, în Marea Britanie, va avea un impact negativ asupra serialului filmat în Irlanda de Nord.

Asta pentru că se credea că este fondat parțial prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Dar producătorul serialul a dat asigurări că rezultatul BREXIT nu va afecta filmările, deoarece rețeaua de televiziune nu a primit fnanțare de la Fondul respectiv, în niciun caz pentru ultimele sezoane.

Totuși industria filmului britanic va avea de suferit în urma deciei britanicilor de a părăsi UE, se teme președintele asociației comerciale din industria de divertisment global. Într-un interviu pt Hollywood reporter, el spune că nu știe cum va funcționa relația cu coproducătorii, finanțatorii sau distribuitorii, și dacă vor fi noi taxe sau cum se va face finanțarea producțiilor fără niciun ajutor din partea agențiilor europene de finanțare.

Joi, 52 la sută dintre britanici au decis să iasă din UE, iar 48 la sută au votat pentru a rămâne. Ieșirea din UE se va face treptat, în următorii 2 ani, spun oficialii.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu