Confidenţialitate


Serena Williams nu va sărbători prima zi de naștere a fiicei sale


Serena Williams nu va sărbători prima zi de naștere a fiicei sale

Jucătoarea de tenis Serena Williams, în vârstă de 36 de ani, a dezvăluit că nu a planificat nimic pentru aniversarea fiicei sale, Alexis Olympia, care va împlini un an pe 1 septembrie, scrie contactmusic.com.

Cei doi soţi, Serena Williams şi Alexis Ohanian, fiind Martori ai lui Iehova, nu sărbătoresc zile de naştere.

„Olympia nu-şi sărbătoreşte zilele de naştere. Suntem Martori ai lui Iehova, deci noi nu facem asta”, a declarat Serena într-un interviu acordat la US Open 2018.

Atleta a devenit Martor al lui Iehova în anii 80, atunci când mama ei s-a convertit la această religie. „Pentru mine este foarte important să fiu un Martor al lui Iehova, dar nu am practicat niciodată, deși am tot așteptat să o fac”, a dezvăluit Serena Williams anul trecut.

Serena merge frecvent la biserică și este convinsă de faptul că nu ar avea succesul de care se bucură în cariera sportivă dacă nu ar fi crezut în Dumnezeu.

„Eu sunt Martor al lui Iehova. Cred că dacă nu crezi în Dumnezeu, o să fie greu să-ți trăiești viața, pentru că asta stă la baza vieții, vine de la Dumnezeu. Așadar, fiind Martori ai lui Iehova, noi credem, firește, în Dumnezeu și în Biblie. Și, fără El, n-aș fi aici. Îi sunt foarte recunoscătoare”, a explicat Serena Williams.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează