Confidenţialitate


Serena Williams a născut o fetiță, anunță presa americană


Serena Williams a născut o fetiță, anunță presa americană

Jucătoarea de tenis Serena Williams, fostă număr 1 mondial, a devenit mamă, ea dând naştere unei fetiţe, vineri, la Centrul Medical St. Mary’s din Palm Beach, Florida.

Potrivit presei americane, sportiva este în spital de miercuri şi are rezervat un etaj întreg.

Chris Shepherd, producător la postul din Palm Beach WPBF-25, a scris pe Twitter că fetiţa are 3,09 kilograme şi că atât ea cât şi Serena Williams se simt bine.

Anunțul a apărut deocamdată în presa americană, dar pe conturile de Twitter ale celebrităților deja curg mesaje de felicitări.


Serena Williams, în vârstă de 35 de ani, este logodită din decembrie 2016 cu Alexis Ohanian (34 de ani), cofondator al Reddit. Jucătoarea de tenis a anunţat în aprilie că era însărcinată în 20 de săptămâni, ceea ce înseamnă că era însărcinată în opt săptămâni atunci când a câştigat Australian Open, în ianuarie.

În august, Williams declara că vrea să revină pe terenul de tenis la trei luni după naştere.

Sportiva nu a mai jucat în circuitul WTA de la sfârşitul lunii ianuarie, de la Australian Open. Serena Williams are în palmares 72 de titluri la simplu, dintre care 23 de Grand Slam, şi a fost lider în clasamentul WTA timp de 319 săptămâni.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează