Confidenţialitate


Sentința în dosarul Dragnea – amânată pentru 21 iunie


Sentința în dosarul Dragnea – amânată pentru 21 iunie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru data de 21 iunie sentința în dosarul în care Liviu Dragnea  a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Este vorba despre dosarul angajărilor fictive la Directia de Asistenta Socială și Protecția Copilului Teleorman. 

Pe vremea când era şef al Consiliului Judeţean, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor ar fi intervenit ca două subordonate de la partid să apară în acte ca lucrând la Protecţia Copilului.

La ultimele termene de judecată, procurorul de caz a cerut 7 ani de închisoare cu executare, în timp ce avocatul apărării a cerut achitarea.

La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual, notează Agerpres.

De asemenea, în cazul liderului PSD, procurorul a susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul “Referendumul”, în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.

Tot pedepse spre mediu au fost solicitate pentru Floarea Alesu, fost director general al DGASPC Teleorman, şi Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, pentru acuzaţiile care li se aduc.

În schimb, în cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorul a solicitat încetarea procesului, după ce aceasta a achitat prejudiciul în cauză.

Liviu Dragnea le-a solicitat magistraţilor să fie achitat, iar în ceea ce priveşte o eventuală obligare a sa de a efectua muncă în folosul comunităţii, el a arătat că face acest lucru de 20 de ani.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017.


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează